LexistoriaDreptul la drept.

Termenul de executare și data valutei

Azi

Legea 209/2019 · 5 articole

Articolul 194

(1) Prezenta secțiune se aplică:

a) operațiunilor de plată în euro;

b) operațiunilor naționale de plată efectuate în moneda unui stat membru aflat în afara zonei euro;

c) operațiunilor de plată care implică o singură conversie monetară între euro și moneda oficială a unui stat membru care nu aparține zonei euro, cu condiția ca serviciul de conversie monetară necesar să fie realizat în România și, în cazul operațiunilor de plată transfrontaliere, transferul transfrontalier să aibă loc în euro.

(2) Prezenta secțiune se aplică și altor operațiuni de plată, dacă utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul de servicii de plată nu convin altfel, cu excepția prevederilor referitoare la data valutei și disponibilității fondurilor prevăzute la art. 198 , care se aplică în orice situație.

(3) În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul de servicii de plată convin, pentru operațiunile de plată transfrontaliere prevăzute la alin. (1) și efectuate pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spațiul Economic European, asupra unei perioade mai lungi decât cea prevăzută la art. 195 , această perioadă nu poate depăși 4 zile lucrătoare din momentul primirii ordinului de plată, în conformitate cu art. 186 .

Articolul 195

(1) Prestatorul de servicii de plată al plătitorului garantează că, după momentul primirii ordinului de plată, în conformitate cu art. 186 , suma operațiunii de plată este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății, cel mai târziu până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare. Acest termen poate fi prelungit cu o zi lucrătoare pentru operațiunile de plată inițiate pe suport hârtie.

(2) Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății atribuie o dată a valutei și pune la dispoziție suma operațiunii de plată în contul de plăți al beneficiarului plății după ce prestatorul de servicii de plată a primit fondurile, în conformitate cu art. 198 .

(3) Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății transmite prestatorului de servicii de plată al plătitorului ordinul de plată inițiat de către sau prin intermediul beneficiarului plății în termenele convenite între beneficiarul plății și prestatorul său de servicii de plată, astfel încât plata să poată fi făcută, în ceea ce privește debitarea directă, la data scadentă convenită.

Articolul 196

În cazul în care beneficiarul plății nu are un cont de plăți la prestatorul de servicii de plată, fondurile sunt puse la dispoziția beneficiarului plății de către prestatorul de servicii de plată care primește fondurile pentru beneficiarul plății în termenul prevăzut la art. 195 .

Articolul 197

(1) În cazul în care un consumator plasează numerar într-un cont de plăți deschis la prestatorul de servicii de plată în moneda respectivului cont de plăți, prestatorul de servicii de plată se asigură că suma este disponibilă și că i se atribuie o dată a valutei imediat după momentul primirii fondurilor.

(2) În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată nu este consumator, suma este disponibilizată cu o dată a valutei care este cel târziu următoarea zi lucrătoare după primirea fondurilor.

Articolul 198

(1) Data valutei creditării contului de plăți al beneficiarului plății nu poate fi ulterioară zilei lucrătoare în care suma ce face obiectul operațiunii de plată este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății.

(2) Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății se asigură că suma operațiunii de plată se află la dispoziția beneficiarului plății imediat după ce această sumă este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății atunci când din partea prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

a) nu există nicio conversie monetară;

b) există o conversie monetară între euro și lei sau între două monede ale statelor membre.

(3) Obligația prevăzută la alin. (2) se aplică și în cazul plăților efectuate de un singur prestator de servicii de plată.

(4) Data valutei la care se face debitarea contului de plăți al plătitorului nu poate fi anterioară momentului în care suma ce face obiectul operațiunii de plată este debitată din contul respectiv.