(1) Beneficiarii programului sunt responsabili de utilizarea eficientă a fondurilor alocate investițiilor, precum și de realizarea obiectivelor de investiții incluse în program, în termenele prevăzute în contractul de finanțare.

(2) În cazul nefinalizării obiectivelor de investiții în termenele stabilite prin contractul de finanțare, sumele transferate de la bugetul de stat se restituie Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

(3) După încheierea contractelor de finanțare, valoarea alocată de la bugetul de stat nu se majorează, iar în situația în care apar cheltuieli suplimentare, acestea se finanțează din sursele prevăzute din bugetele locale sau alte surse legal constituite.