(1) Sumele aferente contractelor de finanțare se transferă beneficiarilor în limita bugetului anual al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației aprobat cu această destinație, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea serviciilor/lucrărilor executate, cu excepția beneficiarilor instituții publice centrale finanțate integral de la bugetul de stat cărora le sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (5) .
(2) Efectuarea primului transfer de la bugetul de stat, pentru obiectivele de investiții incluse în subprogramul prevăzut la art. 12 lit. a) , este condiționată de încheierea convenției prevăzute la art. 18 alin. (2) .
(3) Sumele necesare pentru decontarea de către beneficiari a serviciilor/lucrărilor executate, aferente solicitărilor de transfer care se înregistrează la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației până în ultima zi lucrătoare a lunii noiembrie a fiecărui an, în perioada de derulare a contractelor de finanțare încheiate, se transferă beneficiarilor până la sfârșitul anului bugetar în care au fost înregistrate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(4) În situația epuizării creditelor bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu această destinație, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației înștiințează beneficiarii contractelor de finanțare cu privire la aceasta.
(5) După primirea înștiințării prevăzute la alin. (4) beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea prestării de servicii, execuției de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiții din surse proprii sau alte surse legal constituite.
(6) După înștiințarea beneficiarilor, în situația suplimentării creditelor bugetare pentru anul în curs, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță beneficiarii cu privire la reluarea transferurilor de sume, acestea urmând a se realiza în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea serviciilor/lucrărilor executate, și, după caz, cu privire la epuizarea creditelor bugetare suplimentare.