(1) Resursele financiare ale Fondului provin din următoarele surse:

a) contribuții de la asigurători, conform prevederilor art. 3 ;

b) dobânzi și penalități de întârziere din plata cu întârziere a contribuțiilor datorate de asigurătorii prevăzuți la art. 3 ;

c) sume din fructificarea disponibilităților;

d) sume din recuperarea creanțelor Fondului;

d¹) sume provenite din dobânzile legale aferente împrumuturilor acordate Fondului de rezoluție pentru asigurători, administrat de Fond;

d²) sume încasate de la organismele similare din alte state, conform prevederilor prezentei legi și ale acordurilor încheiate de Fond cu acestea;

d³) sume încasate prin subrogație;

d⁴) împrumuturi de la Guvern, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (9) ;

e) sume din alte surse;

f) împrumuturile de la instituțiile de credit, cu sau fără garanția statului, împrumuturi de trezorerie sau împrumuturi obligatare prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului;

g) dobânzi sau taxe în legătură cu orice împrumuturi sau garanții furnizate asigurătorului supus rezoluției, conform prevederilor art. 59 lit. b) din Legea nr. 246/2015 .

h) contribuție specială percepută de la asigurători, conform prevederilor art. 3 , în cazul în care Fondul gestionează situații de insolvență sau de lichidare pentru care se estimează că se vor plăti sume care depășesc disponibilitățile Fondului;

i) sume provenite din încasările realizate de Fond din contracte prevăzute la art. 2¹ alin. (12) , precum și sumele achitate Fondului de reasigurători conform prevederilor art. 18 alin. (5)-(10) .

(2) Disponibilitățile Fondului constituite conform prevederilor alin. (1) pot fi plasate în instrumente purtătoare de dobândă, la instituții de credit, în instrumente ale pieței monetare, în titluri de stat sau titluri ale administrației publice locale, în instrumente financiare tranzacționate pe piețe reglementate din statele membre, în titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare și alte fonduri de investiții, precum și în alte plasamente, inclusiv în valută.

(3) Strategia de investire a resurselor Fondului are în vedere plasarea acestora în condiții de siguranță, urmărind minimizarea riscurilor, asigurarea eficienței și a lichidității. Strategia de investire a resurselor Fondului se elaborează de către acesta, se avizează de Consiliul de administrație al Fondului și se aprobă de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.