(1) Utilizarea fondurilor prin implementare directă se realizează de către M.A.E., prin structurile sale interne și/sau subordonate, inclusiv prin misiunile diplomatice, conform legislației în vigoare.
(2) Utilizarea fondurilor prin implementare directă se realizează prin:
a) achiziții publice de bunuri, lucrări și servicii necesare pentru realizarea activităților de cooperare pentru dezvoltare și asistență umanitară, în condițiile prevăzute de legislația privind achizițiile publice;
b) donații;
c) transfer de expertiză către beneficiari;
d) acordare de burse de studiu și cercetare.
(3) Condițiile specifice utilizării fondurilor prin implementare directă se reglementează prin normele metodologice, adoptate conform art. 21 .