(1) Utilizarea fondurilor prin implementare indirectă se realizează de către M.A.E., prin transfer de fonduri către beneficiari, în temeiul unui acord de finanțare, potrivit art. 14 , sau pe baza unui ordin al ministrului afacerilor externe.

(2) Utilizarea fondurilor prin implementare indirectă se realizează sub formă de granturi, potrivit art. 16 , sprijin bugetar direct, conform art. 17 , și contribuții voluntare, potrivit art. 18 . În toate cazurile, răspunderea pentru utilizarea fondurilor în conformitate cu destinația din acordul de finanțare sau, după caz, din ordinul ministrului afacerilor externe revine beneficiarului.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru finanțarea activităților specifice de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, M.A.E. poate efectua plăți în avans din fonduri publice către beneficiari până la 100% din valoarea finanțării. Sumele reprezentând plăți în avans efectuate de M.A.E. pentru activitatea de cooperare pentru dezvoltare sunt justificate conform prevederilor din acordurile de finanțare sau, după caz, din ordinul ministrului.

(4) Utilizarea fondurilor prin implementare indirectă se reglementează prin normele metodologice, adoptate potrivit art. 21 .