(1) În scopul asigurării informațiilor necesare, corecte și complete cu privire la situația și evoluția domeniului economiei sociale la nivel național se înființează Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale, denumit în continuare registru.

(2) Registrul este administrat de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și cuprinde, după caz, următoarele informații cu privire la întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție atestate, respectiv certificate în România referitoare la:

a) date de identificare a întreprinderii sociale/întreprinderii sociale de inserție;

b) date referitoare la numărul de angajați/membri;

c) date referitoare la numărul de angajați/membri din rândul persoanelor din grupul vulnerabil;

d) date referitoare la numărul total de voluntari;

e) date despre atestare/certificare;

f) abateri și sancțiuni constatate/aplicate în raport cu statutul de întreprindere socială/întreprindere socială de inserție.

(3) Întreprinderile sociale de inserție sunt obligate să transmită documentele prevăzute la alin. (2) lit. c) agențiilor de ocupare, în termen de 5 zile de la data la care se demonstrează că persoana angajată aparține grupului vulnerabil sau, după caz, de la data la care au intervenit modificări în documentele furnizate cu privire la acestea.