LexistoriaDreptul la drept.

Organizare instituțională

Azi

Legea 219/2015 · 7 articole

Secțiunea 1 — Compartimentul pentru economie socială

Articolul 23

(1) În cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale se organizează un compartiment cu atribuții în elaborarea politicilor și strategiilor în domeniul economiei sociale, promovarea și sprijinirea întreprinderilor sociale, precum și furnizarea de informații către persoanele fizice și juridice interesate.

(2) Organizarea și funcționarea compartimentului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Articolul 24

(1) În cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă se înființează un compartiment pentru economie socială, care coordonează și monitorizează activitatea agențiilor de ocupare în domeniul economiei sociale, precum și îndrumarea metodologică a acestora.

(2) În vederea asigurării implementării politicilor, dezvoltării și monitorizării domeniului de economie socială, la nivel județean se organizează, în cadrul agențiilor de ocupare, compartimente pentru economie socială.

(3) Organizarea și funcționarea compartimentelor prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(4) Compartimentele prevăzute la alin. (1) și (2) se organizează cu încadrarea în numărul de posturi aprobat.

(5) Pentru implementarea planului județean de inserție socio-profesională prevăzut la art. 25 lit. i) , agenția va aloca resurse financiare corespunzătoare.

Articolul 25

Principalele atribuții ale compartimentelor pentru economie socială din cadrul agențiilor de ocupare sunt:

a) analizează și evaluează solicitările persoanelor juridice care desfășoară activități în domeniul economiei sociale în vederea acordării, după caz, a atestatului sau a mărcii sociale;

b) emit deciziile de acordare ori, după caz, de neacordare a atestatului, respectiv a mărcii sociale;

c) informează și acordă sprijin metodologic pentru derularea procedurii de atestare/certificare a întreprinderilor sociale/ întreprinderilor sociale de inserție, precum și pentru desfășurarea activității acestora în raport cu drepturile și obligațiile acestora în calitate de întreprinderi sociale/ întreprinderi sociale de inserție;

d) propun suspendarea sau retragerea, după caz, a atestatul ori a mărcii sociale;

e) actualizează Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale cu informațiile privind întreprinderile sociale atestate, respectiv întreprinderile sociale de inserție certificate;

f) monitorizează la nivel județean, respectiv la nivelul municipiului București activitatea întreprinderilor sociale atestate, respectiv a întreprinderilor sociale de inserție certificate, pe baza rapoartelor anuale transmise de acestea;

g) propun conducerii Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă efectuarea de controale pentru verificarea îndeplinirii criteriilor și principiilor care au stat la baza atestării/certificării întreprinderilor sociale/întreprinderilor sociale de inserție;

h) întocmesc raportul anual de activitate aferent județului, respectiv al municipiului București, pe care îl transmit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă;

i) propun Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă măsuri de îmbunătățire și dezvoltare a domeniului de economie socială;

j) elaborează, prin consultare cu întreprinderile sociale de inserție, planul de inserție socioprofesională județean, respectiv al municipiului București, definit prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi;

k) publică raportul anual de activitate pe pagina proprie de internet;

l) organizează, în colaborare cu întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție, autoritățile publice locale, alte entități relevante, activități de consultări, evenimente, grupuri de lucru, seminare, evenimente sau acțiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, precum și acțiuni de consultare cu privire la acest domeniu.

Articolul 26

(1) Se înființează Comisia națională pentru economie socială, fără personalitate juridică, organism de colaborare, coordonare și monitorizare în domeniul economiei sociale, denumită în continuare Comisia națională, cu scopul de a contribui la dezvoltarea economiei sociale prin promovarea și sprijinirea entităților din economia socială.

(2) Comisia națională va avea o reprezentare paritară, va fi compusă din 8 membri și va fi condusă de un președinte. Comisia va avea în componență:

a) câte un reprezentant al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, al Ministerului Finanțelor, la nivel de secretar de stat;

b) 2 reprezentanți din partea întreprinderilor sociale;

c) 2 reprezentanți ai întreprinderilor sociale de inserție.

(3) Membrii Comisiei naționale prevăzuți la alin. (2) lit. a) sunt numiți prin ordin de către ministrul de resort, iar cei prevăzuți la alin. (2) lit. b) și c) sunt numiți prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.

(4) Compartimentul prevăzut la art. 23 alin. (1) va asigura secretariatul Comisiei naționale.

(5) Organizarea și funcționarea Comisiei naționale se reglementează prin regulament intern, aprobat prin ordin comun al miniștrilor reprezentanților prevăzuți la alin. (2) lit. a) .

(6) Reprezentantul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale are calitatea de președinte al Comisiei naționale.

Secțiunea a 2-a — Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale

Articolul 27

(1) În scopul asigurării informațiilor necesare, corecte și complete cu privire la situația și evoluția domeniului economiei sociale la nivel național se înființează Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale, denumit în continuare registru.

(2) Registrul este administrat de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și cuprinde, după caz, următoarele informații cu privire la întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție atestate, respectiv certificate în România referitoare la:

a) date de identificare a întreprinderii sociale/întreprinderii sociale de inserție;

b) date referitoare la numărul de angajați/membri;

c) date referitoare la numărul de angajați/membri din rândul persoanelor din grupul vulnerabil;

d) date referitoare la numărul total de voluntari;

e) date despre atestare/certificare;

f) abateri și sancțiuni constatate/aplicate în raport cu statutul de întreprindere socială/întreprindere socială de inserție.

(3) Întreprinderile sociale de inserție sunt obligate să transmită documentele prevăzute la alin. (2) lit. c) agențiilor de ocupare, în termen de 5 zile de la data la care se demonstrează că persoana angajată aparține grupului vulnerabil sau, după caz, de la data la care au intervenit modificări în documentele furnizate cu privire la acestea.

Articolul 28

Procedura de organizare, actualizare și utilizare a registrului se elaborează de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, și se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.

Articolul 28¹

Întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție au obligația de a transmite la agenția de ocupare și o copie după registrul de evidență a voluntarilor odată cu depunerea raportului de activitate anual prevăzut de prezenta lege.