(1) Întreprinderea socială are următoarele obligații:

a) de a comunica agenției de ocupare orice modificări ale actelor de înființare sau constitutive, în termen de 15 zile de la modificare;

b) de a comunica agenției de ocupare rapoartele de activitate anuale, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic;

c) de a transmite agenției de ocupare, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic sau de la încheierea exercițiului financiar specific categoriei de persoană juridică, raportul social anual privind activitatea desfășurată și situațiile financiare anuale.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi consultate, la cerere, de către orice persoană interesată la sediul agenției județene de ocupare a forței de muncă, respectiv a municipiului București, unde întreprinderea socială a fost atestată.

(3) Întreprinderile sociale se supun controlului cu privire la respectarea condițiilor legale de desfășurare a activității, pentru a se verifica respectarea criteriilor care au stat la baza eliberării atestatului de întreprindere socială.

(4) Controalele prevăzute la alin. (3) se realizează de către organele de control ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale conform Planului anual de control sau ori de câte ori este nevoie, precum și de organele de control ale instituțiilor subordonate sau aflate sub autoritatea acestuia.