(1) Decontarea sumelor cu titlu de ajutor pentru încălzire, prevăzut la art. 6 alin. (2) lit. a)-c) , și a suplimentului pentru energie se realizează lunar de către agențiile teritoriale pe baza borderoului centralizator prevăzut la art. 21 alin. (5) și art. 23 alin. (5) .

(2) Decontarea sumelor cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri, prevăzut la art. 6 alin. (2) lit. d) , se face o singură dată pentru tot sezonul rece sau pentru lunile rămase din sezonul rece, în situația prevăzută la art. 17 alin. (7) .

(3) În vederea plății ajutorului pentru combustibili solizi și/sau petrolieri în condițiile prevederilor alin. (2) , primarii transmit agențiilor teritoriale situația centralizatoare prevăzută la art. 17 alin. (3) , actualizată lunar conform prevederilor art. 17 alin. (7) .