(1) Pentru sumele cu titlu de ajutor pentru încălzire aferente sezonului rece anterior, termenele-limită până la care se poate solicita plata acestora de către primari, respectiv furnizori, în anul curent, sunt:

a) până cel târziu la data de 30 aprilie, în cazul ajutorului pentru combustibili solizi și/sau petrolieri;

b) până cel târziu la data de 31 iulie, în cazul ajutorului pentru energie termică, energie electrică și gaze naturale.

(2) Decontarea ajutoarelor pentru încălzire se face în funcție de valoarea consumului, dar numai în limita ajutorului maxim la care titularul este îndreptățit, aprobat pentru lunile sezonului rece.

(3) Ulterior datelor prevăzute la alin. (1) , sumele cu titlu de ajutor pentru încălzire care nu au fost solicitate pentru decontare la Ministerul Muncii și Protecției Sociale se suportă din bugetele locale.