(1) Atribuirea și incheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public se aproba prin hotărâri ale consiliilor locale sau prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București ori a asociațiilor de dezvoltare comunitara, după caz.
(2) Sub rezerva contractelor în derulare la data intrarii în vigoare a prezentei legi, durata unui contract prin care se deleaga gestiunea nu poate fi mai mare decat durata necesară amortizarii investitiilor, fără a depăși 49 de ani. Aceasta durata poate fi prelungita numai în urmatoarele cazuri:
a) pentru motive de interes general, caz în care durata contractului nu poate fi prelungita cu mai mult de 2 ani;
b) în cazul în care operatorul, la cererea autorității administrației publice locale și pentru buna executare a serviciului sau pentru extinderea sistemului de iluminat public, a realizat investitii care nu ar putea fi amortizate în termenul ramas până la expirarea contractului initial decat printr-o crestere excesiva a tarifelor sau a taxelor locale.
(3) Prelungirea va fi decisa, în condițiile alin. (2) , de către consiliul local, de Consiliul General al Municipiului București sau de asociația de dezvoltare comunitara, după caz.