(1) În cazul în care România, în calitate de stat membru pe al cărui teritoriu este situat partenerul principal/partenerul, restituie de la bugetul de stat la bugetul general al Uniunii Europene sume pentru acoperirea fondurilor Interreg considerate ca fiind plătite necuvenit ca urmare a constatării, în cadrul proiectelor, a unor nereguli, altele decât cele constatate prin notele de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, procesele-verbale de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzilor datorate, aceasta solicită partenerilor principali/partenerilor din România restituirea sumelor respective. Solicitarea de restituire a sumelor datorate se realizează de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

(2) În vederea recuperării sumelor plătite de la bugetul de stat, în condițiile prevăzute la alin. (1) , debitorul va fi notificat cu privire la obligația efectuării plății acestor sume. Recuperarea se realizează de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

(3) Dacă partenerii din România nu restituie Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sumele prevăzute la alin. (2) , în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării notificării, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației emite decizii de recuperare a debitului, prin care se individualizează sumele de restituit, în condițiile prevederilor alin. (4) și (5) .

(4) În cadrul deciziei de recuperare a debitului aferent fondurilor Interreg, debitul va fi exprimat atât în euro, cât și în moneda națională, iar conversia se efectuează potrivit regulilor stabilite în fiecare program.

(5) Decizia de recuperare a debitului constituie titlu de creanță și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute la art. 46 alin. (1)-(3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se indică și contul în care partenerul principal/partenerul trebuie să efectueze plata.

(6) Debitorii au obligația efectuării plății sumelor stabilite prin decizia de recuperare a debitului, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

(7) Titlul de creanță prevăzut la alin. (5) se comunică debitorului în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

(8) Împotriva titlului de creanță se poate depune contestație, în termen de 45 de zile de la data comunicării acestuia, care se depune la autoritatea publică emitentă.

(9) Introducerea contestației pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanță.

(10) Titlul de creanță constituie titlu executoriu la împlinirea termenului prevăzut la alin. (6) .

(11) Pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță, debitorul datorează o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate, potrivit dispozițiilor alin. (15) , la soldul rămas de plată al creanței bugetare, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată prevăzut de alin. (6) până la data stingerii acestora.

(12) În cazul nerecuperării sumelor stabilite potrivit prevederilor alin. (2) , la expirarea termenului prevăzut la alin. (6) , Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației transmite titlurile executorii, împreună cu dovada comunicării acestora, organelor fiscale competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care vor efectua procedura de executare silită, precum și procedura de compensare potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(13) Recuperarea sumelor prevăzute la alin. (2) prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente. Sumele recuperate prin executare silită, precum și sumele stinse prin compensare se virează de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanță.

(14) În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la alin. (11) , Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației are obligația de a calcula cuantumul acesteia și de a emite decizia de stabilire a dobânzii, care constituie titlu de creanță. Dispozițiile alin. (5)-(10) și (12) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(15) Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data comunicării deciziei de recuperare a debitului.

(16) Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute în titlul de creanță se virează potrivit prevederilor alin. (5) sau (13) , după caz.