(1) În vederea încheierii și executării unui contract de parteneriat public-privat este necesară parcurgerea următoarelor etape:

a) pregătirea și realizarea studiului de fundamentare de către partenerul public pe baza unui studiu de fezabilitate, pentru categoriile de proiecte cuprinse în programul strategic aprobat potrivit prevederilor art. 17¹ alin. (3) ;

b) aprobarea, de către ordonatorii principali de credite, pentru proiecte ale administrației publice centrale sau, după caz, de către autoritățile deliberative, pentru proiecte ale administrației publice locale, a studiului de fundamentare realizat în baza prevederilor prezentei legi;

c) parcurgerea etapelor procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat;

d) transmiterea de către partenerul public a formei finale, care urmează a fi semnată, a proiectului de contract de parteneriat public-privat către Institutul Național de Statistică, denumit în continuare INS, în vederea analizării acestuia din perspectiva metodologiei Uniunii Europene; INS poate solicita opinia Eurostat;

e) aprobarea proiectelor de parteneriat public-privat se realizează potrivit prevederilor alin. (2) , pentru proiecte ale administrației publice centrale, respectiv alin. (3) , pentru proiecte ale administrației publice locale;

f) semnarea contractului de parteneriat public-privat dacă sa obținut aprobarea, respectiv avizul potrivit lit. e) ; în caz contrar, procedura de atribuire se anulează, fiind imposibilă încheierea contractului;

g) închiderea financiară a proiectului.

(2) Proiectele administrației publice centrale se aprobă de către:

a) ordonatorii principali de credite, pentru proiecte care, conform metodologiei Uniunii Europene, nu urmează a fi clasificate în sectorul administrației publice;

b) Guvern, prin memorandum, pentru proiecte care urmează a fi clasificate în sectorul administrației publice, conform metodologiei Uniunii Europene, pe baza avizului Ministerului Finanțelor Publice privind respectarea țintelor de deficit bugetar și datorie publică conform metodologiei Uniunii Europene, prevăzute în Strategia fiscal-bugetară pe termen mediu, în limita plafoanelor stabilite cu această destinație.

(3) Proiectele administrației publice locale se aprobă de către:

a) autoritățile deliberative ale administrației publice locale, pentru proiecte care, conform metodologiei Uniunii Europene, nu urmează a fi clasificate în sectorul administrației publice, în condițiile unui buget echilibrat pentru entitățile ce au calitatea de partener public;

b) Comisia de autorizare a contractelor de parteneriat public-privat încheiate la nivel local, pentru proiectele care, conform metodologiei Uniunii Europene, urmează a fi clasificate în sectorul administrației publice, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare. Competența și funcționarea Comisiei de autorizare a contractelor de parteneriat public-privat încheiate la nivel local se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Procedura de aprobare se detaliază la nivelul normelor metodologice de aplicare.

(4) Partenerul public are obligația de a transmite o copie conformă cu originalul a contractului de parteneriat public-privat, în termen de 30 zile de la semnare, către INS.

(5) Orice modificare a contractului de parteneriat public-privat în timpul derulării acestuia se realizează cu parcurgerea etapelor prevăzute la alin. (1) lit. d) și alin. (4) .

(6) În situația de modificare a contractului de parteneriat public-privat prevăzută la alin. (5) , în urma aplicării prevederilor alin. (1) lit. d) , în cazul în care contractul urmează să fie reclasificat în sectorul administrației publice conform metodologiei Uniunii Europene, atunci se aplică prevederile alin. (1) lit. e) .