LexistoriaDreptul la drept.

Pregătirea proiectului de parteneriat public-privat

Azi

Legea 233/2016 · 9 articole

Abrogat la 18 mai 2018 · înlocuit de OUG 39/2018. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 17

(1) În vederea încheierii și executării unui contract de parteneriat public-privat este necesară parcurgerea următoarelor etape:

a) pregătirea și realizarea studiului de fundamentare de către partenerul public pe baza unui studiu de fezabilitate, pentru categoriile de proiecte cuprinse în programul strategic aprobat potrivit prevederilor art. 17¹ alin. (3) ;

b) aprobarea, de către ordonatorii principali de credite, pentru proiecte ale administrației publice centrale sau, după caz, de către autoritățile deliberative, pentru proiecte ale administrației publice locale, a studiului de fundamentare realizat în baza prevederilor prezentei legi;

c) parcurgerea etapelor procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat;

d) transmiterea de către partenerul public a formei finale, care urmează a fi semnată, a proiectului de contract de parteneriat public-privat către Institutul Național de Statistică, denumit în continuare INS, în vederea analizării acestuia din perspectiva metodologiei Uniunii Europene; INS poate solicita opinia Eurostat;

e) aprobarea proiectelor de parteneriat public-privat se realizează potrivit prevederilor alin. (2) , pentru proiecte ale administrației publice centrale, respectiv alin. (3) , pentru proiecte ale administrației publice locale;

f) semnarea contractului de parteneriat public-privat dacă sa obținut aprobarea, respectiv avizul potrivit lit. e) ; în caz contrar, procedura de atribuire se anulează, fiind imposibilă încheierea contractului;

g) închiderea financiară a proiectului.

(2) Proiectele administrației publice centrale se aprobă de către:

a) ordonatorii principali de credite, pentru proiecte care, conform metodologiei Uniunii Europene, nu urmează a fi clasificate în sectorul administrației publice;

b) Guvern, prin memorandum, pentru proiecte care urmează a fi clasificate în sectorul administrației publice, conform metodologiei Uniunii Europene, pe baza avizului Ministerului Finanțelor Publice privind respectarea țintelor de deficit bugetar și datorie publică conform metodologiei Uniunii Europene, prevăzute în Strategia fiscal-bugetară pe termen mediu, în limita plafoanelor stabilite cu această destinație.

(3) Proiectele administrației publice locale se aprobă de către:

a) autoritățile deliberative ale administrației publice locale, pentru proiecte care, conform metodologiei Uniunii Europene, nu urmează a fi clasificate în sectorul administrației publice, în condițiile unui buget echilibrat pentru entitățile ce au calitatea de partener public;

b) Comisia de autorizare a contractelor de parteneriat public-privat încheiate la nivel local, pentru proiectele care, conform metodologiei Uniunii Europene, urmează a fi clasificate în sectorul administrației publice, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare. Competența și funcționarea Comisiei de autorizare a contractelor de parteneriat public-privat încheiate la nivel local se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Procedura de aprobare se detaliază la nivelul normelor metodologice de aplicare.

(4) Partenerul public are obligația de a transmite o copie conformă cu originalul a contractului de parteneriat public-privat, în termen de 30 zile de la semnare, către INS.

(5) Orice modificare a contractului de parteneriat public-privat în timpul derulării acestuia se realizează cu parcurgerea etapelor prevăzute la alin. (1) lit. d) și alin. (4) .

(6) În situația de modificare a contractului de parteneriat public-privat prevăzută la alin. (5) , în urma aplicării prevederilor alin. (1) lit. d) , în cazul în care contractul urmează să fie reclasificat în sectorul administrației publice conform metodologiei Uniunii Europene, atunci se aplică prevederile alin. (1) lit. e) .

Articolul 17¹

(1) Pentru pregătirea proiectelor de parteneriat public-privat prevăzute la alin. (3) , autoritatea/entitatea contractantă este exceptată de la aplicarea prevederilor art. 44 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația în care studiul de fundamentare relevă faptul că scenariul realizării proiectului prin achiziție publică are un cost mai mic decât cel al realizării proiectului prin parteneriat public-privat, iar autoritatea/entitatea contractantă decide implementarea proiectului în regim de achiziție publică, pentru proiectele semnificative, autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a transmite Ministerului Finanțelor Publice informațiile necesare, conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice privind prioritizarea proiectelor de investiții publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 225/2014 , în vederea evaluării gradului de pregătire a proiectului, potrivit prevederilor art. 44 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Categoriile de proiecte de parteneriat public-privat dezvoltate de către autoritățile publice sunt cuprinse în Programul strategic aprobat de către Guvern, în urma centralizării de către Ministerul Finanțelor Publice a categoriilor de proiecte propuse de către administrația publică centrală și, respectiv, de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, pentru categoriile de proiecte inițiate de către administrația publică locală.

Articolul 18

(1) Inițiativa realizării unui proiect în regim de parteneriat public-privat aparține partenerului public.

(2) Pentru inițierea unui proiect de parteneriat public-privat, partenerul public inițiator întocmește un studiu de fundamentare.

(3) Pentru întocmirea studiului de fundamentare, partenerul public poate contracta, în condițiile legii, servicii de consultanță juridică, tehnică și financiară.

(4) Costurile generate de realizarea studiului de fundamentare se suportă de către partenerul public.

Articolul 19

(1) Studiul de fundamentare trebuie să evidențieze următoarele elemente principale, care justifică implementarea proiectului:

a) gradul de suportabilitate a proiectului și comparația opțiunilor/aranjamentelor contractuale alternative pentru implementarea proiectului, incluzând posibilitatea finanțării proiectului prin fonduri externe nerambursabile și/sau rambursabile;

b) modul de distribuire a riscurilor pentru fiecare opțiune alternativă de implementare a proiectului, respectiv în scenariul achiziție sau parteneriat public-privat;

c) evaluarea capacității partenerului public de a gestiona și controla riscurile, potrivit prevederilor art. 3 lit. d) ;

d) caracterizarea proiectului prin raportare la deficitul bugetar și/sau la datoria publică, calculate conform metodologiei aplicabile în baza legislației Uniunii Europene;

e) bancabilitatea proiectului;

f) eficiența economică a proiectului;

g) pentru proiectul susceptibil a fi reclasificat în sectorul administrației publice conform metodologiei Uniunii Europene, în măsura în care este posibil, se prezintă opțiuni alternative privind realizarea proiectului în afara sectorului public;

h) estimarea nivelului și structurii veniturilor realizate de către societatea de proiecte pe durata contractului, din care să reiasă nivelul plăților efectuate de către partenerul public.

(2) Conținutul și procedura de realizare și actualizare a studiului de fundamentare, inclusiv elementele principale prevăzute la alin. (1) , se detaliază în normele de aplicare a prezentei legi.

(3) Studiul de fundamentare reprezintă documentul administrativ care reflectă, pe lângă elementele menționate în cuprinsul alin. (1) , comparația între costurile estimate pe întreaga durată a proiectului, ajustate cu valoarea riscurilor, în scenariile realizării prin achiziție sau prin parteneriat public-privat.

(4) Pentru analiza comparativă prevăzută la alin. (3) se iau în considerare costurile nete actualizate aferente realizării proiectului.

(5) Principalele elemente care conduc la clasificarea proiectului de parteneriat public-privat în sectorul administrației publice, conform metodologiei Uniunii Europene, se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Articolul 20

(1) Gradul de suportabilitate a proiectului reprezintă posibilitatea generică a proiectului de a mobiliza resursele financiare necesare acoperirii costurilor.

(2) Gradul de suportabilitate a proiectului privește capacitatea financiară a partenerului public și a oricăror altor entități publice implicate necesare îndeplinirii obligațiilor de natură financiară asumate în cadrul contractului de parteneriat public-privat și, după caz, capacitatea financiară a beneficiarilor direcți ai utilizării bunului/bunurilor sau serviciului public ce formează obiectul parteneriatului public-privat.

Articolul 21

Studiul de fundamentare cuprinde o identificare a categoriilor de riscuri aferente implementării proiectului, cuantificarea acestora și o prezentare a unor alternative de alocare a riscurilor între părțile contractante, pornind de la capacitatea partenerului public de a gestiona și controla un anumit risc.

Articolul 22

Din studiul de fundamentare trebuie să rezulte în ce măsură obligațiile care urmează să fie asumate de către partenerul public în temeiul contractului de parteneriat public-privat afectează limitele de datorie publică și deficit bugetar, calculate conform metodologiei aplicabile în baza legislației Uniunii Europene.

Articolul 23

(1) Studiul de fundamentare trebuie să analizeze și să estimeze realist bancabilitatea proiectului în regim de parteneriat public-privat.

(2) Un proiect este considerat bancabil dacă structura sa tehnică, financiară și juridică permite, în condițiile pieței, atragerea de credite și/sau a altor resurse financiare, în vederea asigurării finanțării proiectului pe toată durata contractului de parteneriat public-privat.

(3) Analiza referitoare la bancabilitate cuprinde cel puțin:

a) mărimea proiectului în termenii valorii nete actualizate a proiectului;

b) necesarul de finanțare și raportul optim dintre datorie și capital propriu pentru asigurarea finanțării proiectului;

c) costurile de finanțare aferente realizării proiectului din perspectiva finanțării;

d) rata de rentabilitate a capitalului propriu investit;

e) posibilitatea includerii garanțiilor și impactul asupra alocării riscurilor.

(4) Dacă studiul de fezabilitate conține și o analiză a costului finanțării în opțiunea parteneriat public-privat, potrivit prevederilor alin. (3) , atunci la realizarea studiului de fundamentare se utilizează informațiile studiului de fezabilitate existent.

Articolul 24

Eficiența economică a proiectului este demonstrată prin întocmirea și includerea, în cadrul studiului de fundamentare, a unei analize, structura și obiectivele acesteia urmând a fi realizate în conformitate cu prevederile normelor de aplicare a legii