(1) Studiul de fundamentare trebuie să evidențieze următoarele elemente principale, care justifică implementarea proiectului:

a) gradul de suportabilitate a proiectului și comparația opțiunilor/aranjamentelor contractuale alternative pentru implementarea proiectului, incluzând posibilitatea finanțării proiectului prin fonduri externe nerambursabile și/sau rambursabile;

b) modul de distribuire a riscurilor pentru fiecare opțiune alternativă de implementare a proiectului, respectiv în scenariul achiziție sau parteneriat public-privat;

c) evaluarea capacității partenerului public de a gestiona și controla riscurile, potrivit prevederilor art. 3 lit. d) ;

d) caracterizarea proiectului prin raportare la deficitul bugetar și/sau la datoria publică, calculate conform metodologiei aplicabile în baza legislației Uniunii Europene;

e) bancabilitatea proiectului;

f) eficiența economică a proiectului;

g) pentru proiectul susceptibil a fi reclasificat în sectorul administrației publice conform metodologiei Uniunii Europene, în măsura în care este posibil, se prezintă opțiuni alternative privind realizarea proiectului în afara sectorului public;

h) estimarea nivelului și structurii veniturilor realizate de către societatea de proiecte pe durata contractului, din care să reiasă nivelul plăților efectuate de către partenerul public.

(2) Conținutul și procedura de realizare și actualizare a studiului de fundamentare, inclusiv elementele principale prevăzute la alin. (1) , se detaliază în normele de aplicare a prezentei legi.

(3) Studiul de fundamentare reprezintă documentul administrativ care reflectă, pe lângă elementele menționate în cuprinsul alin. (1) , comparația între costurile estimate pe întreaga durată a proiectului, ajustate cu valoarea riscurilor, în scenariile realizării prin achiziție sau prin parteneriat public-privat.

(4) Pentru analiza comparativă prevăzută la alin. (3) se iau în considerare costurile nete actualizate aferente realizării proiectului.

(5) Principalele elemente care conduc la clasificarea proiectului de parteneriat public-privat în sectorul administrației publice, conform metodologiei Uniunii Europene, se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.