(1) Emitenții pot prelua, de la instituții de credit din Uniunea Europeană sau de la instituții financiare din România care desfășoară activitate de creditare cu titlu profesional, prin cesiune ori prin intermediul oricărei alte forme de transfer, active de acoperire generate de ele însele sau preluate cu orice titlu de la astfel de instituții care le-au generat, în vederea emiterii de obligațiuni garantate numai în măsura în care activele de acoperire respectă cerințele prezentei legi și ale reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea sa.

(2) Emitentul se va asigura că cerințele prevăzute la art. 10 , 11 și, respectiv, art. 19 sunt îndeplinite în ceea ce privește activele dobândite potrivit alin. (1) și destinate includerii în portofoliul de acoperire aferent obligațiunilor garantate.

(3) În cazul în care procedează potrivit alin. (1) , emitentul îndeplinește următoarele condiții:

a) pentru activele de acoperire generate de o instituție financiară din România care desfășoară activitate de creditare cu titlu profesional, supravegheată de Banca Națională a României potrivit prevederilor art. 44 din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, emitentul evaluează standardele de acordare a creditelor ale entității de la care provin activele de acoperire;

b) pentru activele de acoperire generate de o instituție financiară din România care desfășoară activitate de creditare cu titlu profesional, monitorizată de Banca Națională a României potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 93/2009 , cu modificările și completările ulterioare, emitentul realizează el însuși o evaluare amănunțită a bonității debitorului.

(4) Emitenții pot prelua, de la instituții de credit din Uniunea Europeană, prin transfer, obligații aferente unor obligațiuni garantate, împreună cu portofoliul de acoperire aferent, numai în măsura în care obligațiunile garantate sunt emise în condiții ce nu contravin prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea sa.