(1) Obligațiunile garantate emise de un emitent care aparține unui grup, denumite „obligațiuni garantate emise la nivel intern“, pot fi utilizate ca active de acoperire pentru emisiunea externă de obligațiuni garantate, realizată de către un alt emitent care aparține aceluiași grup, denumite „obligațiuni garantate emise la nivel extern“, cu condiția respectării următoarelor cerințe:
a) obligațiunile garantate emise la nivel intern sunt vândute emitentului care emite obligațiuni garantate la nivel extern;
b) obligațiunile garantate emise la nivel intern sunt utilizate ca active de acoperire din portofoliul de acoperire pentru obligațiunile garantate emise la nivel extern și sunt înregistrate în bilanțul emitentului care emite obligațiunile garantate la nivel extern;
c) portofoliul de acoperire pentru obligațiunile garantate emise la nivel extern conține doar obligațiunile garantate emise la nivel intern care au fost emise de un singur emitent din cadrul grupului;
d) emitentul care emite obligațiunile garantate la nivel extern intenționează să le vândă unor investitori în obligațiuni garantate din afara grupului;
e) obligațiunile garantate emise la nivel intern și obligațiunile garantate emise la nivel extern se califică pentru nivelul 1 de calitate a creditului, astfel cum se dispune în partea a treia titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la momentul emiterii și sunt garantate cu active eligibile în conformitate cu prevederile art. 10 și 11 din prezenta lege;
f) în cazul structurilor intragrup transfrontaliere de obligațiuni garantate puse în comun, activele de acoperire ale obligațiunilor garantate emise la nivel intern respectă cerințele privind eligibilitatea și acoperirea pe care trebuie să le îndeplinească emisiunea de obligațiuni garantate emise la nivel extern.
(2) În sensul prevederilor alin. (1) lit. e) , Banca Națională a României poate permite ca obligațiunile garantate care se califică pentru nivelul 2 de calitate a creditului, în urma unei modificări care a condus la scăderea nivelului lor de calitate a creditului, să facă parte în continuare dintr-o structură intragrup de obligațiuni garantate puse în comun, numai în măsura în care stabilește că modificarea nivelului de calitate a creditului nu a fost determinată de o încălcare a cerințelor pentru acordarea aprobării prevăzute la art. 4 alin. (2) .
(3) În cazul în care modificarea nivelului de calitate a creditului survine pentru o obligațiune garantată emisă la nivel intern, pentru a stabili că aceasta nu a fost determinată de o încălcare a cerințelor pentru acordarea aprobării, Banca Națională a României cooperează cu autoritatea competentă cu supravegherea publică a emitentului de obligațiuni garantate emise la nivel intern.
(4) În cazul acordării unei permisiuni potrivit alin. (2) , Banca Națională a României notifică ulterior Autoritatea Bancară Europeană, denumită în continuare ABE.
(5) În sensul prevederilor alin. (1) lit. e) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă cu supravegherea publică a emitentului de obligațiuni garantate emise la nivel intern, evaluează, ca urmare a cererii primite din partea autorității competente cu supravegherea publică a emitentului de obligațiuni garantate emise la nivel extern, dacă modificarea ce a condus la scăderea nivelului de calitate a creditului obligațiunilor garantate a fost determinată de o încălcare a cerințelor pentru acordarea aprobării prevăzute la art. 4 alin. (2) și îi comunică acesteia rezultatul evaluării.