(1) Agentul are următoarele atribuții principale în legătură cu activitatea emitentului:
a) să efectueze monitorizarea continuă a portofoliului de acoperire în ceea ce privește respectarea prevederilor art. 9-11 , art. 15-19 , art. 27 alin. (2) și art. 33 , inclusiv în cazul rezoluției emitentului;
b) să verifice corecta administrare a Registrului de evidență internă de către emitent;
c) să aprobe modificările în Registrul de evidență internă, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) ;
d) să certifice și să raporteze periodic Băncii Naționale a României toate înscrierile noi efectuate în Registrul de evidență internă;
e) să certifice raportările periodice întocmite de emitent potrivit prevederilor art. 18 alin. (3) și să verifice îndeplinirea de către contractele aferente instrumentelor financiare derivate incluse în portofoliul de acoperire a condițiilor prevăzute la art. 18 alin. (2) ;
f) să certifice rapoartele trimise de emitent Băncii Naționale a României, potrivit art. 33 ;
g) să furnizeze Băncii Naționale a României un raport cu privire la constatările și concluziile verificărilor întreprinse, precum și certificările prevăzute la lit. e) și f) ;
h) să notifice imediat în scris emitentul și Banca Națională a României, în cazul în care constată încălcarea de către acesta a unei obligații, conform prezentei legi, reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia și prospectului ori, după caz, documentului de ofertă care atestă condițiile emisiunii;
i) să notifice în scris Banca Națională a României dacă emitentul nu remediază orice încălcare a obligațiilor sale în conformitate cu cerințele legale și cu cele prevăzute în prospect ori, după caz, în documentul de ofertă care atestă condițiile emisiunii;
j) să încheie și să înscrie în RNPM, în numele său și pe seama investitorilor, un contract de ipotecă mobiliară asupra portofoliului de acoperire cu care sunt garantate obligațiunile garantate care va fi atașat prospectului ori, după caz, documentului de ofertă care atestă condițiile emisiunii;
k) să transmită Băncii Naționale a României propria evaluare privind măsura în care modificările prospectului sau ale documentului de ofertă asigură respectarea în continuare a prevederilor legii și a reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia;
l) să transmită Băncii Naționale a României, anual, propria evaluare privind măsura în care emitentul respectă prevederile art. 9 .
(2) Pentru aprobarea programului de obligațiuni garantate, agentul transmite Băncii Naționale a României propria evaluare privind:
a) măsura în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege și de reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia, referitoare la structurarea portofoliului de acoperire și la condițiile de eligibilitate ale elementelor componente ale acestuia;
b) măsura în care prevederile incluse în prospect ori, după caz, în documentul de ofertă asigură respectarea cerințelor prezentei legi și a reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia.
(3) Conținutul și periodicitatea transmiterii informărilor către Banca Națională a României se prevăd prin reglementări emise de aceasta în aplicarea prezentei legi.
(4) Emitentul are obligația de a raporta lunar agentului informațiile de care acesta are nevoie în vederea respectării atribuției prevăzute la alin. (1) lit. h) .
(5) Atribuțiile agentului se realizează pe baza documentației prezentate de către emitent pe propria răspundere. La cererea agentului, emitentul este obligat să îi furnizeze acestuia clarificările și declarațiile scrise și documentele solicitate de acesta, pentru stabilirea gradului de conformare a emitentului cu cerințele prevăzute de prezenta lege și reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia.
(6) Agentului nu îi revine responsabilitatea de a verifica dacă valoarea atribuită activelor sau garanțiilor aferente acestora în Registrul de evidență internă corespunde valorii reale a acestora.
(7) Dacă agentul nu mai îndeplinește condițiile de eligibilitate, nu își îndeplinește atribuțiile sau nu le îndeplinește în mod corespunzător, potrivit dispozițiilor prezentei legi, Banca Națională a României solicită emitentului să propună de îndată un nou agent. Banca Națională a României retrage aprobarea agentului anterior, la data aprobării noului agent.
(8) În cazul în care persoana juridică desemnată ca agent renunță la această calitate, aceasta trebuie să asigure exercitarea atribuțiilor până la data aprobării unui nou agent de către Banca Națională a României, la propunerea emitentului.