(1) Înainte de comercializarea sau distribuirea către clienți a produselor de asigurare, asigurătorii și intermediarii principali care creează astfel de produse mențin, aplică și revizuiesc un proces de aprobare a:
a) fiecărui produs, proporțional și adecvat naturii acestuia;
b) ajustărilor semnificative ale produselor existente.
(2) Prin procesul de aprobare prevăzut la alin. (1) se asigură următoarele:
a) identificarea unei piețe-țintă pentru fiecare produs;
b) evaluarea riscurilor relevante conexe pieței-țintă;
c) consecvența strategiei de distribuție preconizate cu piața-țintă identificată;
d) includerea măsurilor rezonabile pentru a asigura distribuția produsului de asigurare pe piața-țintă identificată.
(3) Asigurătorii înțeleg și revizuiesc periodic produsele de asigurare oferite sau comercializate, ținând cont de evenimentele care pot afecta în mod semnificativ riscul potențial conex pieței-țintă identificate, evaluând cel puțin următoarele:
a) dacă produsul respectă în continuare nevoile pieței-țintă identificate;
b) dacă strategia de distribuție preconizată este în continuare adecvată.
(4) Asigurătorii și intermediarii care creează produse de asigurare pun la dispoziția distribuitorilor toate informațiile adecvate privind produsul de asigurare și procesul de aprobare a produsului, inclusiv piața-țintă identificată.
(5) Distribuitorii de asigurări care oferă consultanță cu privire la produse de asigurare create de alți distribuitori sau propun astfel de produse instituie mecanisme adecvate pentru a obține informațiile prevăzute la alin. (4) și pentru a înțelege caracteristicile și piața-țintă identificată pentru fiecare produs de asigurare.
(6) Politicile, procesele și mecanismele prevăzute în prezentul articol nu aduc atingere cerințelor din prezenta lege, inclusiv celor cu privire la publicare, caracterul adecvat și corespunzător, identificarea și gestionarea conflictelor de interese, precum și la stimulente.
(7) Produsele de asigurare care constau în asigurarea unor riscuri majore sunt exceptate de la aplicarea prezentului articol.