(1) În exercitarea atribuțiilor care îi revin, A.S.F. ia în considerare convergența instrumentelor și a practicilor de supraveghere în punerea în aplicare a prevederilor prezentei legi și ale Regulamentului (UE) 2019/2.033.
(2) A.S.F., ca parte la Sistemul european de supraveghere financiară, denumit în continuare SESF, cooperează în spiritul încrederii și al respectului deplin și reciproc, în special pentru a asigura schimbul de informații pertinente, fiabile și exhaustive cu alte părți la SESF.
(3) A.S.F. participă la activitățile ABE și, dacă este cazul, la activitățile colegiilor de supraveghetori prevăzute la art. 60 și 61 și la art. 185¹-185⁶ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 .
(4) A.S.F. depune toate eforturile necesare pentru a asigura respectarea ghidurilor și recomandărilor emise de ABE în temeiul art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei și pentru a da curs avertizărilor și recomandărilor emise de Comitetul european pentru risc sistemic, denumit în continuare CERS, în temeiul art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a unui comitet european pentru risc sistemic.
(5) A.S.F. cooperează îndeaproape cu CERS.
(6) Sarcinile și competențele conferite A.S.F. nu aduc atingere îndeplinirii atribuțiilor care îi revin în calitate de membru CERS sau în temeiul prezentei legi și al Regulamentului (UE) 2019/2.033.