(1) A.S.F. poate sesiza ABE cu privire la cazurile în care o cerere de colaborare adresată unei autorități competente dintr-un stat membru, în special o cerere în vederea schimbului de informații, a fost respinsă sau nu a primit un răspuns într-un termen rezonabil.
(2) A.S.F. poate beneficia de asistența acordată de ABE din propria inițiativă în vederea ajungerii la un acord privind schimbul de informații în temeiul prezentului articol, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
(3) În situația în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de origine al unei S.S.I.F., nu este de acord cu măsurile luate de autoritatea competentă din statul membru gazdă, aceasta poate sesiza ABE.