(1) Transportatorul comun nu este obligat să asigure accesul la sistemul național de transport al petrolului atunci când:
a) nu există capacitate disponibilă în conductele magistrale, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) , pentru rutele solicitate. În cazul în care nu există suficientă capacitate disponibilă pentru a transporta întreaga cantitate solicitată, transportatorul comun va informa solicitantul, iar acesta va putea să își ajusteze cererea în mod corespunzător;
b) există considerente temeinice de ordin tehnic, operațional sau de siguranță, care pot afecta securitatea operării sistemului;
c) calitatea petrolului solicitat să fie transportat nu respectă:
(i) specificațiile de calitate corespunzătoare pentru sistemul național de transport al petrolului;
(ii) specificațiile de calitate a transporturilor de petrol contractate;
(iii) calitatea transporturilor de petrol solicitate, cărora li s-a acordat un nivel mai înalt de prioritate în cadrul cererii.
(2) Orice refuz al transportatorului comun de a asigura oricărui solicitant accesul la sistemul național de transport va fi motivat în mod corespunzător și transmis în scris acestuia și către autoritatea competentă și de reglementare.
(3) Transportatorul comun are următoarele obligații:
a) asigură integritatea calitativă și cantitativă a petrolului transportat, cu deducerea cantităților aferente pierderilor tehnologice, calculate conform instrucțiunilor tehnice în vigoare;
b) asigură o rezervă de capacitate, necesară operării sistemului în condiții de securitate, flexibilitate și eficiență, potrivit normelor tehnice emise de transportator și avizate de autoritatea competentă și de reglementare.
(4) Solicitantul va avea dreptul de a se adresa autorității competente și de reglementare referitor la refuzul transportatorului comun, a cărui soluționare se va face printr-o procedură stabilită de aceasta prin reglementări, iar soluția autorității competente și de reglementare este obligatorie pentru transportator și solicitant.