(1) Persoanele juridice străine care au obținut dreptul de a efectua operațiuni petroliere sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acordului petrolier, să înființeze și să mențină, pe toată durata concesiunii și în condițiile acordului petrolier, o filială sau sucursală cu sediul în România.

(2) În cazul în care doi sau mai mulți parteneri străini dobândesc drepturi petroliere cu privire la același perimetru, obligația înființării și menținerii unei filiale sau sucursale în România revine companiei desemnate să reprezinte interesele lor.