(1) Auditorii financiari/Firmele de audit sunt obligați/obligate să raporteze A.S.F., fără să vină în contradicție cu prevederile din Codul privind conduita etică și profesională și Standardele de audit financiar, în termen de 10 zile, orice fapt sau act în legătură cu activitatea emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, de care au luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor lor specifice și care:

a) constituie o încălcare semnificativă a actelor normative ce reglementează condițiile de funcționare a emitentului auditat;

b) este de natură să afecteze continuitatea activității emitentului auditat;

c) poate conduce la o opinie de audit cu rezerve, imposibilitatea exprimării unei opinii sau a unei opinii contrare.

(2) Auditorii financiari/Firmele de audit sunt obligați/obligate să raporteze, de îndată, A.S.F. orice fapt sau act, din cele prevăzute la alin. (1) , de care au luat cunoștință pe parcursul efectuării auditului, în legătură cu o persoană controlată de emitent.

(3) La solicitarea scrisă a A.S.F. auditorii financiari/firmele de audit au obligația:

a) să înainteze A.S.F. orice raport sau document ce a fost adus la cunoștința emitentului auditat;

b) să înainteze A.S.F. o declarație care să indice motivele de încetare a contractului de audit, indiferent de natura acestora;

c) să înainteze A.S.F. orice raport sau document cuprinzând observațiile care au fost aduse la cunoștința conducerii emitentului auditat.