Autoritățile administrației publice locale au, în raport cu utilizatorii pe care îi reprezintă, următoarele sarcini și responsabilități:
a) să gestioneze serviciul de alimentare cu apă și de canalizare pe criterii de competitivitate și eficiență economică;
b) să promoveze dezvoltarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului;
c) să monitorizeze și să controleze activitățile de furnizare/prestare a serviciului și să adopte măsurile prevăzute în contractul de delegare a gestiunii, în cazul în care operatorul nu asigură indicatorii de performanță asumați;
d) să stabilească și să aprobe indicatorii de performanță ai serviciului numai după ce aceștia au fost supuși în prealabil dezbaterii publice;
e) să adopte normele locale și modalitățile de gestiune a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;
f) să informeze și să consulte utilizatorii și asociațiile acestora cu privire la strategiile de dezvoltare a serviciului, precum și despre necesitatea instituirii unor taxe locale privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
g) să medieze rezolvarea conflictelor dintre utilizatori și operator sau dintre operatori, la cererea uneia dintre părți;
h) să țină evidența persoanelor fizice și juridice care nu se conectează la sistemele publice de canalizare existente sau nouînființate în condițiile prevăzute la art. 31 alin. (14) și care nu evacuează apa uzată la rețeaua publică de canalizare existentă, în colaborare cu operatorii/operatorii regionali, să inventarieze sistemele individuale de colectare a apelor uzate și să notifice populația pentru conformare;
i) să introducă în baza de date stabilită la nivelul Administrației Naționale «Apele Române» o dată la 2 ani datele și informațiile pentru evaluarea stadiului implementării cerințelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare, și, semestrial, stadiul realizării lucrărilor pentru epurarea apelor uzate urbane și a capacităților în execuție și puse în funcțiune pentru aglomerări umane, inclusiv situația investițiilor realizate, pentru stabilirea conformării aglomerărilor umane.