(1) Autoritățile administrației publice locale au, potrivit prerogativelor atribuite prin lege, următoarele obligații față de operatori:
a) să aplice un tratament egal tuturor operatorilor și să asigure prin normele locale adoptate un mediu de afaceri transparent;
b) să respecte independența managerială a operatorului;
c) să adopte și să mențină o conduită echilibrată, echidistantă și nediscriminatorie între operator și utilizatori;
d) să promoveze relații contractuale echilibrate, orientate spre rezultat;
e) să asigure publicitatea și accesul liber la informațiile de interes public, cu precădere la acele informații care asigură pregătirea ofertelor și participarea la procedurile de delegare a gestiunii serviciului;
f) să aducă la cunoștință publică, în condițiile legii, hotărârile și dispozițiile având ca obiect modul de organizare și de funcționare a serviciului;
g) să stabilească condițiile de asociere sau de formare de societăți mixte, în conformitate cu prevederile legale care reglementează fiecare tip de contract prin care se deleagă gestiunea;
h) să respecte și să își îndeplinească propriile obligații, prevăzute în contractele de delegare a gestiunii serviciului;
i) să păstreze confidențialitatea informațiilor, altele decât cele de interes public, cu privire la activitatea operatorilor;
j) să încheie cu operatorul un contract pentru colectarea, canalizarea și epurarea apelor pluviale de pe domeniul public și privat al localității.
(2) Autoritățile administrației publice locale au, în raporturile cu operatorii, dreptul și obligația să monitorizeze și să controleze:
a) menținerea echilibrului contractual rezultat prin procedura de delegare a gestiunii serviciului;
b) încadrarea profitului operatorului în limitele minime și maxime negociate și modul de utilizare a Fondului de întreținere, înlocuire și dezvoltare (Fondul IID) în condițiile legii;
c) respectarea clauzelor de administrare, întreținere și predare a bunurilor publice și păstrarea integrității patrimoniului public sau privat aferent serviciului;
d) respectarea programului social de limitare a efectelor negative ale concedierilor;
e) respectarea obligațiilor contractuale potrivit contractului de delegare a gestiunii și îndeplinirea indicatorilor de performanță ai serviciului, indiferent de forma de gestiune;
f) aplicarea penalităților prevăzute de documentele contractuale, în cazul neîndeplinirii de către operatori a indicatorilor de performanță asumați;
g) exploatarea eficientă a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare;
h) respectarea reglementărilor administrative, tehnice, fiscale și comerciale din domeniu;
i) impactul serviciului asupra mediului și asupra sănătății publice;
j) siguranța serviciului și protecția utilizatorilor;
k) asigurarea patrimoniului preluat în gestiune și asigurarea pentru daunele provocate terților, în cazul gestiunii delegate.