(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate transfera înapoi drepturi, active sau obligații de la vehiculul de administrare a activelor la asigurătorul supus rezoluției, în una dintre următoarele situații:

a) în situația în care posibilitatea ca respectivele drepturi, active sau obligații să fie transferate înapoi este precizată în mod expres în cadrul instrumentului prin care a fost efectuat transferul;

b) în situația în care respectivele drepturi, active sau obligații nu îndeplinesc condițiile de transfer sau nu se încadrează în categoria drepturilor, activelor sau obligațiilor specificate în cadrul instrumentului prin care a fost efectuat transferul.

(2) În oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (1) , transferul înapoi se poate efectua în orice moment și respectă orice alte condiții stipulate în cadrul instrumentului respectiv pentru scopul în cauză.