(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate lua o măsură de rezoluție cu privire la un asigurător dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile următoare:
a) dacă aceasta stabilește că asigurătorul intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră. În acest sens, direcția care exercită funcția de supraveghere se consultă cu direcția care exercită funcția de rezoluție;
b) măsura de rezoluție este necesară din perspectiva interesului public în sensul art. 43 alin. (2) .
(2) Stabilirea faptului că asigurătorul intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră poate fi făcută de direcția din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară care exercită funcția de rezoluție, în urma consultării direcției care exercită funcția de supraveghere, în cazul în care direcția care exercită funcția de rezoluție dispune de instrumentele necesare pentru a stabili acest lucru, în special de acces adecvat la informațiile relevante. Direcția care exercită funcția de supraveghere prezintă direcției care exercită funcția de rezoluție orice informații relevante pe care aceasta din urmă le solicită pentru a-și putea realiza evaluarea fără întârziere.
(3) Adoptarea prealabilă a unei măsuri de intervenție timpurie în conformitate cu prevederile art. 26-28 nu constituie o condiție pentru întreprinderea unei măsuri de rezoluție.