LexistoriaDreptul la drept.

Obiective, condiții și principii generale

Azi

Legea 246/2015 · 10 articole

Secțiunea 1 — Obiective

Articolul 39

În situația în care aplică instrumente de rezoluție și exercită competențe de rezoluție, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, trebuie să țină cont de obiectivele rezoluției și să aleagă acele instrumente și competențe care permit realizarea în cel mai înalt grad a obiectivelor relevante pentru fiecare situație în parte.

Articolul 40

(1) Obiectivele rezoluției prevăzute la art. 39 sunt următoarele:

a) protejarea creditorilor de asigurări;

b) minimizarea impactului asupra fondurilor de protecție, protejarea fondurilor publice prin reducerea la minimum a dependenței de sprijin financiar public;

c) evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare a pieței de asigurări, în special prin prevenirea contagiunii, inclusiv asupra infrastructurilor pieței, și prin menținerea disciplinei pe piață;

d) asigurarea continuității funcțiilor critice.

(2) În situația în care urmărește obiectivele prevăzute la alin. (1) , Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, încearcă să reducă la minimum costul rezoluției și să evite distrugerea valorii, cu excepția cazului în care acestea nu permit realizarea obiectivelor rezoluției.

Articolul 41

Cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, obiectivele rezoluției au o importanță egală, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, trebuie să le aplice în mod echilibrat, în funcție de natura și de circumstanțele proprii fiecărui caz.

Secțiunea a 2-a — Condiții de declanșare a rezoluției

Articolul 42

(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate lua o măsură de rezoluție cu privire la un asigurător dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile următoare:

a) dacă aceasta stabilește că asigurătorul intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră. În acest sens, direcția care exercită funcția de supraveghere se consultă cu direcția care exercită funcția de rezoluție;

b) măsura de rezoluție este necesară din perspectiva interesului public în sensul art. 43 alin. (2) .

(2) Stabilirea faptului că asigurătorul intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră poate fi făcută de direcția din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară care exercită funcția de rezoluție, în urma consultării direcției care exercită funcția de supraveghere, în cazul în care direcția care exercită funcția de rezoluție dispune de instrumentele necesare pentru a stabili acest lucru, în special de acces adecvat la informațiile relevante. Direcția care exercită funcția de supraveghere prezintă direcției care exercită funcția de rezoluție orice informații relevante pe care aceasta din urmă le solicită pentru a-și putea realiza evaluarea fără întârziere.

(3) Adoptarea prealabilă a unei măsuri de intervenție timpurie în conformitate cu prevederile art. 26-28 nu constituie o condiție pentru întreprinderea unei măsuri de rezoluție.

Articolul 43

(1) În sensul art. 42 alin. (1) lit. a) , se consideră că un asigurător intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră, dacă este îndeplinită una dintre condițiile următoare:

a) asigurătorul încalcă cerințele pentru continuarea deținerii autorizației sau este susceptibil să le încalce, în viitorul apropiat, ca urmare a unei deteriorări rapide a situației financiare ce include o deteriorare a situației capitalului de solvabilitate și a fondurilor proprii care acoperă cerința de capital de solvabilitate într-o măsură care ar justifica retragerea autorizației de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, inclusiv în cazul în care asigurătorul a suportat sau este susceptibil de a suporta pierderi care îi vor epuiza toate sau o parte semnificativă din fondurile proprii;

b) activele asigurătorului sunt inferioare obligațiilor sau, potrivit unor elemente obiective, se poate ajunge la concluzia că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat;

c) asigurătorul se află în imposibilitatea de a achita despăgubirile/indemnizațiile cuvenite creditorilor de asigurări sau, potrivit unor elemente obiective, se poate ajunge la concluzia că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat.

(2) În sensul prevederilor art. 42 alin. (1) lit. b) , o măsură de rezoluție este considerată de interes public dacă este necesară pentru atingerea de o manieră adecvată a unuia sau mai multor obiective ale rezoluției menționate la art. 40 , iar lichidarea asigurătorului conform procedurii obișnuite de insolvență nu ar permite atingerea obiectivelor rezoluției în aceeași măsură.

Secțiunea a 3-a — Principii generale ale rezoluției

Articolul 44

În situația în care exercită competențe de rezoluție și, respectiv, când aplică unui asigurător instrumentele prevăzute la art. 68 , Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că măsurile de rezoluție sunt întreprinse în conformitate cu următoarele principii:

a) acționarii asigurătorului supus rezoluției sunt primii care suportă pierderile;

b) creditorii asigurătorului supus rezoluției suportă pierderi ulterior acționarilor, în conformitate cu ordinea priorității creanțelor acestora din cadrul procedurii obișnuite de insolvență, cu excepția cazului în care în lege se prevede în mod expres altfel;

c) organul de conducere și conducerea superioară ale asigurătorului supuse rezoluției sunt înlocuite, cu excepția cazurilor în care păstrarea integrală sau parțială a organului de conducere sau a conducerii superioare, în funcție de circumstanțe, este considerată necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluției;

d) organul de conducere și conducerea superioară a asigurătorului supus rezoluției oferă întreaga asistență necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluției;

e) persoanele fizice și juridice care au contribuit la ajungerea în stare de dificultate majoră a asigurătorului supuse rezoluției sunt trase la răspundere potrivit legii civile sau penale;

f) creditorii din aceeași categorie sunt tratați în mod egal;

g) niciun creditor nu suportă pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care asigurătorul ar fi fost lichidat prin intermediul procedurii obișnuite de insolvență;

h) activele admise să acopere rezervele tehnice sunt protejate în întregime; și

i) măsurile de rezoluție se întreprind cu respectarea mecanismelor de siguranță prevăzute la art. 133-137 .

Articolul 45

Aplicarea de instrumente de rezoluție și exercitarea de competențe de rezoluție de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, se realizează, după caz, cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat și cu respectarea normelor de concurență incidente.

Articolul 46

În cazul în care unui asigurător i se aplică unul dintre instrumentele de rezoluție, respectiv vânzarea activității și a portofoliului, instituția-punte sau separarea activelor, nu se aplică prevederile legale în materia protecției drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia, asigurătorul fiind considerat ca făcând obiectul procedurii de faliment în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora.

Articolul 47

În situația în care aplică instrumente de rezoluție și exercită competențe de rezoluție, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, informează și se consultă cu reprezentanții angajaților asigurătorului supus rezoluției, dacă este cazul.

Articolul 48

Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, aplică instrumente de rezoluție și exercită competențe de rezoluție fără a aduce atingere practicilor cu privire la reprezentarea angajaților în organele de conducere ale asigurătorului.