(1) În aplicarea art. 9 alin. (1), (2) și (4) din Regulamentul (UE) nr. 11.48/2019, operatorii economici care produc, introduc pe teritoriul României, dețin, experimentează, transportă, utilizează sau pun la dispoziție precursori de explozivi reglementați, inclusiv piețele online, raportează punctului național de contact de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore de la momentul sesizării, tranzacțiile suspecte, tentativa de tranzacție suspectă, inclusiv refuzul de a accepta o tranzacție suspectă.
(2) Pentru identificarea unei tranzacții suspecte, operatorii economici prevăzuți la alin. (1) , inclusiv piețele online, au obligația de a întocmi proceduri formalizate, rezonabile și proporționale pentru a depista tranzacțiile suspecte, adaptate la mediul specific în care sunt puși la dispoziție precursorii de explozivi reglementați. Operatorii economici și piețele online iau în considerare toate împrejurările și, în special, atunci când clientul potențial acționează într-unul sau mai multe dintre următoarele moduri:
a) nu poate preciza în mod clar care este utilizarea preconizată a precursorilor de explozivi reglementați în cauză;
b) pare nefamiliarizat cu utilizarea preconizată a precursorilor de explozivi reglementați în cauză sau nu poate să o explice în mod plauzibil;
c) intenționează să achiziționeze precursori de explozivi reglementați în cantități, combinații sau concentrații care sunt neobișnuit de mari pentru un uz legitim;
d) nu este dispus să furnizeze o dovadă a identității sale, a locului său de reședință sau, după caz, a calității sale de utilizator profesional sau de operator economic;
e) insistă să utilizeze metode neobișnuite de plată, inclusiv sume mari în numerar.
(3) Raportarea prevăzută la alin. (1) este însoțită, atunci când este posibil, inclusiv de informații privind identitatea clientului și toate detaliile care au determinat operatorul economic să considere tranzacția raportată punctului național de contact ca fiind una suspectă.
(4) În situația prevăzută la alin. (1) , punctul național de contact procedează la informarea autorității naționale în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, în vederea întreprinderii activităților specifice prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare.
(5) În vederea monitorizării tranzacțiilor efectuate cu precursori de explozivi restricționați, operatorii economici țin evidența strictă a acestora, sub forma unui registru anume destinat, în care înscriu în momentul efectuării fiecărei tranzacții cel puțin următoarele:
a) datele de identificare ale vânzătorului/cumpărătorului - denumire societate autorizată/persoană fizică autorizată, sediu social, cod unic de înregistrare, precum și datele de identificare ale reprezentantului care face vânzarea/cumpărarea - nume, prenume, cod numeric personal, seria și numărul actului de identitate;
b) date despre precursorul de explozivi restricționat vândut/achiziționat, precum cantitate, tip, data vânzării, respectiv data livrării, locul livrării, metoda de plată, numele și prenumele persoanei care face vânzarea/achiziția;
c) informații referitoare la cumpărător, din care să rezulte dacă este cumpărător final sau cumpărător revânzător;
d) activitatea comercială, economică sau profesională a cumpărătorului;
e) utilizarea preconizată a precursorilor de explozivi restricționați de către cumpărător.
(6) Registrul prevăzut la alin. (5) se ține exclusiv în format electronic de către operatorii economici, folosind aplicația informatică registrul național electronic, pus la dispoziția acestora, cu titlu gratuit, de către Inspectoratul General al Poliției Române.
(7) Orice angajat al unui operator economic care intenționează să vândă ori să cumpere precursori de explozivi restricționați trebuie să se identifice cu act de identitate și să facă dovada că acționează ca reprezentant al operatorului economic, prin documente justificative, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, actul constitutiv, orice act care să certifice calitatea de reprezentant al unui operator economic.
(8) Dacă vânzarea sau cumpărarea se face fără contact personal, atunci respectarea obligației de la alin. (7) se realizează prin transmiterea unor copii ale actelor care să certifice calitatea de reprezentant al operatorului economic.
(9) Copiile documentelor justificative prevăzute la alin. (7) prezentate de către angajatul operatorului economic care intenționează să vândă sau să cumpere precursori de explozivi restricționați se păstrează de operatorul economic căruia i-au fost prezentate pentru o perioadă de 5 ani.