(1) Obligațiile și interdicțiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinul de protecție provizoriu devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen.

(2) Perioada de 5 zile prevăzută la art. 5 alin. (1) se calculează pe ore, adică are o durată de 120 de ore, și începe să curgă de la momentul la care s-a emis ordinul de protecție provizoriu.

(3) Polițiștii pot folosi forța și mijloacele din dotare, în mod adecvat și proporțional, pentru punerea în aplicare a măsurilor de protecție dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

(4) Măsurile de protecție dispuse potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) se execută pe loc de către polițiștii prezenți la locul emiterii ordinului de protecție provizoriu, dacă armele, componentele esențiale și munițiile deținute, documentele în care acestea sunt înscrise, precum și autorizația/autorizațiile de procurare a armelor emisă/emise pe numele acestuia se află asupra agresorului, în spațiile în care au fost făcute verificări potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) sau în apropierea acestora.

(5) În cazul în care nu este posibilă executarea măsurilor de protecție dispuse potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. f) , în condițiile alin. (4) , polițiștii care emit ordinele de protecție provizorii iau măsurile necesare pentru executarea în cel mai scurt timp a acestora.