CNV, structură special desemnată din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, este autoritatea națională cu competențe în domeniul soluționării cererilor de vize și are următoarele atribuții:

a) asigură funcționalitatea componentei MAE a SNIV;

b) asigură gestionarea și reglementarea accesului la VIS al personalului propriu autorizat, precum și al personalului autorizat al celorlalte autorități naționale competente prevăzute la art. 19;

c) colaborează cu Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, denumită în continuare ANSPDCP, în scopul instruirii corespunzătoare a personalului său, în vederea monitorizării legalității efectuării tranzacțiilor proprii componentei MAE a SNIV, a asigurării funcționării tehnice corespunzătoare a acesteia, precum și a integrității și securității datelor prelucrate;

d) realizează și actualizează periodic lista cu membrii personalului său autorizat să efectueze tranzacții, în conformitate cu prevederile art. 19, pe care o comunică Comisiei Europene;

e) este desemnată autoritate responsabilă de prelucrarea datelor cu caracter personal în SNIV, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (4) din Regulamentul VIS ;

f) în calitate de autoritate responsabilă de prelucrarea datelor cu caracter personal în SNIV, primește și soluționează cererile persoanelor care își exercită dreptul de acces, de rectificare și de ștergere a datelor personale proprii care sunt prelucrate în SNIV;

g) autorizează accesul la datele din VIS al autorităților naționale competente prevăzute la art. 31;

h) în baza solicitărilor primite de la autoritățile naționale competente prevăzute la art. 31, consultă VIS și furnizează acestor autorități informațiile necesare;

i) consultă celelalte state care participă la VIS în cadrul procesului de verificare a solicitantului de viză și răspunde la solicitările similare adresate României, conform art. 16 din Regulamentul VIS ;

j) în situația în care deține dovezi care sugerează că datele introduse în VIS de un alt stat membru sunt eronate sau prelucrarea lor contravine dispozițiilor Regulamentului VIS, informează imediat statul membru responsabil;

k) informează statul membru sau statele membre responsabile cu privire la dobândirea de către un solicitant a cetățeniei române;

l) administrează împreună cu ORI baza de date a SNIV și asigură integritatea și securitatea acesteia, în conformitate cu legislația națională privind protecția datelor cu caracter personal și informațiile clasificate.