(1) Operatorul furnizează autorității competente pentru protecția mediului responsabile cu emiterea autorizației de mediu, o dată pe an sau/și la cerere, date care să îi permită acesteia să verifice conformarea cu următoarele condiții, după caz:
a) valorile-limită de emisie în gazele reziduale, valorile-limită pentru emisiile fugitive și valorile-limită pentru emisiile totale ale compușilor organici volatili;
b) cerințele specificate în schema de reducere a emisiilor de compuși organici volatili prevăzută în anexa nr. 7 partea a 5-a;
c) derogările acordate potrivit prevederilor art. 59 alin. (3)-(6) .
(2) Raportul privind conformarea include, după caz, un plan de gestionare a solvenților organici întocmit potrivit prevederilor prevăzute în anexa nr. 7 partea a 7-a.