(1) Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita și prin împuterniciții acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:
a) în țară, de către avocatul persoanei fizice în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, de alt împuternicit, pe baza unei procuri autentificate de către notarul public;
b) în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerințelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.
(2) Conținutul procurii, respectiv al împuternicirii avocațiale trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana sau, după caz, avocatul care a fost mandatat, scopul și durata mandatului.
(3) Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunerea la dosarul de grațiere individuală, acesta poate fi solicitat de către persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soțul persoanei condamnate, copiii, ascendenții, frații ori surorile persoanei condamnate sau ai soțului acesteia.
(4) În vederea eliberării certificatului de cazier judiciar către persoanele prevăzute la alin. (3) , cu excepția persoanei condamnate, se vor solicita acestora prezentarea în original și depunerea unei copii a documentelor ce fac dovada calității.