LexistoriaDreptul la drept.

Condițiile cerute și modalitatea de obținere a certificatului de cazier judiciar și a extrasului din cazierul judiciar de către persoanele fizice sau juridice

Azi

Legea 290/2004 · 5 articole

Articolul 27

(1) Persoanele fizice sau juridice pot obține propriul certificat de cazier judiciar ori extras din cazierul judiciar în condițiile stabilite la art. 28-31 .

(2) Certificatele de cazier judiciar emise de autoritățile prevăzute la art. 6 și 7 sunt valabile 6 luni de la data eliberării.

(3) În cazul în care extrasele din cazierul judiciar emise de autoritățile unor state străine nu au prevăzut în cuprinsul lor un termen de valabilitate, acesta este de 6 luni de la data emiterii, atunci când sunt folosite în fața autorităților române.

Articolul 28

(1) Cererea-tip, cu datele cu caracter personal completate și motivată, se depune de către persoana fizică electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

(2) Cererea-tip, cu datele complete de identificare și motivată, se depune de către persoana juridică electronic sau prin reprezentant legal, care trebuie să își dovedească calitatea, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

(3) În cazul cererilor depuse în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) , certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 3 zile de la data solicitării.

(3¹) La solicitarea persoanelor fizice cu cetățenie română sau juridice cu sediul social în România, certificatul de cazier judiciar poate fi obținut gratuit și în formă electronică, utilizând Hub-ul de servicii (Centrul de furnizare servicii electronice) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu sigiliu electronic calificat sau cu semnătură electronică calificată, după caz, și beneficiază de prezumția integrității și a corectitudinii originii respectivelor date în condițiile stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE. Noțiunile de «sigiliu electronic calificat» și «semnătură electronică calificată» au înțelesul prevăzut la art. 3 pct. 12 și 27 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014.

(4) Data de la care se poate depune cererea electronică de obținere a certificatului de cazier judiciar, precum și procedura de depunere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Articolul 29

(1) Persoanele fizice care se află în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

(2) În cazul cererilor depuse în condițiile prevăzute la alin. (1) , certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data solicitării.

(3) La cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date prevăzute la art. 34 alin. (1) , adeverințe în care consemnează rezultatele verificărilor, potrivit art. 17 și 18 .

(4) Adeverințele prevăzute la alin. (3) au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar, se utilizează exclusiv în străinătate, se eliberează în cel mult 10 zile de la data solicitării și sunt valabile 6 luni de la data eliberării.

Articolul 30

(1) Pentru obținerea unui extras din cazierul judiciar al altui stat membru, persoana fizică adresează o cerere în acest sens la una dintre unitățile de poliție desemnate să elibereze certificate de cazier judiciar, care, în termen de 3 zile, o înaintează Direcției cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) poate fi formulată de persoanele care sunt sau au fost rezidenți ori resortisanți ai statului român sau ai statului membru de unde se solicită eliberarea cazierului.

(3) Când cetățeanul unui stat membru adresează o cerere pentru obținerea unui certificat de cazier judiciar la una dintre unitățile de poliție desemnate să elibereze certificate de cazier judiciar, această unitate transmite, în termen de 3 zile, o copie a cererii către Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

(4) Când un resortisant al unei țări terțe adresează o cerere pentru obținerea unui certificat de cazier judiciar la una dintre unitățile de poliție desemnate să elibereze certificate de cazier judiciar, această unitate transmite, în termen de 3 zile, o copie a cererii către Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Determinarea statului membru sau a statelor membre care dețin informații cu privire la cazierul judiciar al persoanei solicitante se realizează prin utilizarea în condițiile legii a sistemului centralizat pentru determinarea statelor membre care dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și apatrizilor (ECRIS-TCN).

(5) În vederea obținerii datelor necesare, Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române adresează, în condițiile art. 26 alin. (6) , autorității centrale a statului membru de unde se solicită eliberarea documentului în condițiile alin. (1) /de cetățenie în condițiile alin. (3) /indicat de sistemul ECRIS-TCN în condițiile alin. (4) o cerere de informații și date conexe extrase din cazierul judiciar.

(6) În cazul cererilor depuse în condițiile prevăzute la alin. (1) , extrasul din cazierul judiciar transmis de statul membru solicitat se eliberează solicitantului prin intermediul unității de poliție la care a fost depusă cererea, în cel mult 10 zile de la data primirii acestuia.

(7) În cazul cererilor depuse în condițiile alin. (3) , precum și în cazul obținerii unui rezultat pozitiv la interogarea sistemului ECRIS-TCN efectuată în condițiile alin. (4) , extrasul din cazierul judiciar transmis de statul membru se atașează la certificatul de cazier judiciar emis de autoritățile române și se eliberează solicitantului de către unitatea de poliție la care a fost depusă cererea, în cel mult 10 zile de la data primirii acestuia.

(8) În cazul obținerii unui rezultat negativ la interogarea sistemului ECRIS-TCN efectuată în condițiile alin. (4) , certificatul de cazier judiciar se eliberează solicitantului în cel mult 10 zile de la data depunerii cererii, fără a conține alte documente atașate.

(9) În situația în care pentru obținerea certificatului de cazier judiciar din alte state sunt necesare și impresiunile digitale și palmare, solicitantul se poate adresa în vederea amprentării Direcției cazier judiciar, statistică și evidențe operative sau structurilor teritoriale de profil. Datele obținute ca urmare a amprentării solicitantului nu vor fi stocate la nivelul Direcției cazier judiciar, statistică și evidențe operative sau al structurilor teritoriale de profil.

Articolul 31

(1) Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita și prin împuterniciții acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:

a) în țară, de către avocatul persoanei fizice în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, de alt împuternicit, pe baza unei procuri autentificate de către notarul public;

b) în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerințelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

(2) Conținutul procurii, respectiv al împuternicirii avocațiale trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana sau, după caz, avocatul care a fost mandatat, scopul și durata mandatului.

(3) Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunerea la dosarul de grațiere individuală, acesta poate fi solicitat de către persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soțul persoanei condamnate, copiii, ascendenții, frații ori surorile persoanei condamnate sau ai soțului acesteia.

(4) În vederea eliberării certificatului de cazier judiciar către persoanele prevăzute la alin. (3) , cu excepția persoanei condamnate, se vor solicita acestora prezentarea în original și depunerea unei copii a documentelor ce fac dovada calității.