(1) În cazul în care prin aplicarea unor metode îmbunătățite de inventariere a emisiilor, actualizate potrivit cunoștințelor științifice, angajamentele naționale de reducere a emisiilor, prevăzute în anexa nr. 2 , nu sunt respectate, autoritatea publică centrală cu competențe în implementarea politicilor și legislației în domeniul protecției mediului elaborează, în conformitate cu prevederile anexei nr. 4 , partea a 4-a, inventarele naționale de emisii anuale ajustate pentru dioxid de sulf, oxizi de azot, compuși organici volatili nemetanici, amoniac și particule fine în suspensie, cu informarea autorității publice centrale pentru protecția mediului.

(2) Autoritatea publică centrală cu competențe în implementarea politicilor și legislației în domeniul protecției mediului transmite autorității publice centrale pentru protecția mediului, până la data de 1 februarie a anului în care s-a constatat nerespectarea angajamentelor naționale de reducere a emisiilor, prevăzute în anexa nr. 2 , inventarul național sau inventarele naționale de emisii anuale ajustate pentru poluantul sau poluanții pentru care s-a constatat nerespectarea angajamentului național sau a angajamentelor naționale de reducere.

(3) Autoritatea publică centrală cu competențe în implementarea politicilor și legislației în domeniul protecției mediului include în raportul informativ de inventariere, elaborat în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (5) , justificările prevăzute în anexa nr. 4 , partea a 4-a, care au stat la baza ajustării inventarului național sau a inventarelor naționale pentru poluantul sau poluanții pentru care s-a constatat nerespectarea angajamentului național sau a angajamentelor naționale de reducere, și îl înaintează autorității publice centrale pentru protecția mediului, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) .

(4) Pentru a stabili dacă condițiile specifice prevăzute în anexa nr. 4 , partea a 4-a, sunt respectate, angajamentele naționale de reducere a emisiilor pentru perioada 2020-2029 sunt considerate ca fiind cele stabilite la 4 mai 2012, prin amendamentele aduse Protocolului Convenției LRTAP , referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării și nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, adoptate prin deciziile 2012/1 și 2012/2 ale Organismului executiv al Convenției LRTAP .

(5) Începând cu anul 2025, în cazul în care există diferențe semnificative privind factorii de emisie sau metodologiile utilizate pentru determinarea emisiilor provenite de la categorii de surse specifice față de cei preconizați în urma punerii în aplicare a unei norme sau a unui standard în conformitate cu legislația Uniunii Europene de control al poluării atmosferice la sursă, în temeiul prevederilor anexei nr. 4 , partea a 4-a, pct. 1 lit. d), subpct. (ii) și (iii), se aplică următoarele condiții suplimentare ajustărilor:

a) autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, în baza informațiilor și a justificărilor furnizate de către autoritatea publică centrală cu competențe în implementarea politicilor și legislației în domeniul protecției mediului și autoritatea publică centrală de inspecție și control în domeniul protecției mediului, luând în considerare concluziile programelor naționale de inspecție și de aplicare a legislației Uniunii Europene de control al poluării atmosferice la sursă prin care se monitorizează eficiența implementării acesteia, demonstrează că diferențele semnificative privind factorii de emisie nu rezultă din punerea în aplicare sau asigurarea respectării legislației respective la nivel național;

b) autoritatea publică centrală pentru protecția mediului a informat Comisia Europeană cu privire la diferența semnificativă privind factorii de emisie, care analizează necesitatea unor acțiuni suplimentare.