(1) Entitățile critice notifică CNCPIC și ACS, prin canale oficiale de comunicare, cu privire la incidentele care perturbă în mod semnificativ sau care au potențialul de a perturba în mod semnificativ furnizarea serviciilor esențiale.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) se face fără întârzieri nejustificate, dar nu mai târziu de 24 de ore de la constatarea incidentului, cu excepția cazului în care entitatea critică nu este în măsură din punct de vedere operațional să facă acest lucru. Notificarea este urmată, după caz, de un raport detaliat prezentat ulterior, în cel mult o lună de la incident.
(3) Pentru a determina importanța perturbării, se iau în considerare, în special, următorii parametri:
a) numărul și proporția utilizatorilor afectați de perturbare;
b) durata perturbării;
c) zona geografică afectată de perturbare, ținând seama de eventuala izolare geografică a zonei respective.
(4) În cazul unui incident produs la nivelul unei entități critice de pe teritoriul național care are sau ar putea avea un efect semnificativ asupra continuității furnizării de servicii esențiale pentru șase sau mai multe state membre sau pe teritoriul acestora, CNCPIC notifică în termen de 72 de ore incidentul respectiv Comisiei Europene.
(5) Notificările prevăzute la alin. (1) includ toate informațiile disponibile de care CNCPIC și ACS au nevoie pentru a înțelege natura, cauza și posibilele consecințe ale incidentului, inclusiv toate informațiile necesare pentru a determina orice efect transfrontalier al incidentului. Notificările respective nu agravează răspunderea entităților critice, în sensul că nu trebuie să devieze resursele acestora de la activitățile legate de gestionarea incidentelor, care au prioritate.
(6) Pe baza informațiilor furnizate de entitatea critică în notificarea menționată la alin. (1) , CNCPIC informează punctul unic de contact al altor state membre afectate dacă incidentul are sau ar putea avea un efect semnificativ asupra entităților critice și asupra continuității furnizării de servicii esențiale pentru unul sau mai multe state membre sau pe teritoriul acestora.
(7) CNCPIC primește informări din partea punctelor unice de contact din alte state membre dacă un incident are sau ar putea avea un efect semnificativ asupra entităților critice și asupra continuității furnizării de servicii esențiale României sau pe teritoriul național.
(8) Atunci când transmite sau primește informații potrivit alin. (6) , respectiv alin. (7) , CNCPIC tratează informațiile într-un mod care respectă confidențialitatea acestora și protejează securitatea și interesele comerciale ale entității critice în cauză, în conformitate cu legislația Uniunii Europene și legislația națională privind protecția informațiilor clasificate și privind secretul comercial.
(9) În urma notificării prevăzute la alin. (1) , ACS furnizează, în termen de 24 de ore, entității critice în cauză informații complementare relevante, inclusiv informații care ar putea contribui la răspunsul eficace al entității critice la incidentul în cauză. În cazul în care consideră că aceste informații ar fi de interes public, ACS informează în acest sens printr-un comunicat oficial destinat publicului larg.