(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis în scopul executării unei măsuri de anchetă care necesită strângerea de probe în timp real, în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp, cum ar fi:
a) monitorizarea operațiunilor bancare sau a altor operațiuni financiare efectuate în unul sau mai multe conturi specificate;
b) livrările supravegheate efectuate pe teritoriul statului de executare. Dispozițiile art. 237 se aplică în mod corespunzător.
(2) Executarea sa poate fi refuzată în următoarele situații:
a) în cazul în care devine incident unul dintre motivele de nerecunoaștere și de neexecutare prevăzute la art. 335 ;
b) dacă executarea măsurii de anchetă respective nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară, potrivit legii române.
(3) Autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră că informațiile solicitate sunt relevante în scopul procedurilor penale în cauză.
(4) Autorității judiciare române îi revine competența exclusivă de a acționa, de a conduce și controla operațiunile referitoare la executarea ordinului european de anchetă.
(5) Statul emitent și statul de executare convin modalitățile practice referitoare la măsura de investigare menționată la alin. (1) lit. b) , precum și orice alte măsuri necesare.