LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții speciale

Azi

Legea 302/2004 · 10 articole

Articolul 343 — Transferul temporar către statul emitent al persoanelor supuse unei măsuri privative de libertate în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul de executare în scopul aplicării unei măsuri de anchetă în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezența respectivei persoane pe teritoriul statului emitent, cu condiția ca aceasta să fie returnată în termenul stabilit de statul de executare. Dispozițiile art. 250 alin. (2) , alin. (4), (5) și alin. (7)-(10) se aplică în mod corespunzător. Modalitățile practice privind transferul temporar al persoanei, inclusiv detaliile condițiilor sale de detenție și datele până la care aceasta trebuie să fie transferată și returnată pe teritoriul statului de executare, sunt convenite între statul emitent și statul de executare, asigurându-se că sunt luate în considerare starea fizică și mentală a persoanei în cauză, precum și nivelul de securitate necesar în statul emitent.

(2) Executarea unui ordin european de anchetă, emis în vederea transferului temporar către statul emitent al persoanelor private de libertate, în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă, poate fi refuzată în următoarele situații:

a) este incident unul dintre motivele de refuz prevăzute la art. 335 ;

b) persoana supusă unei măsuri privative de libertate nu își dă consimțământul;

c) transferul este de natură să prelungească detenția persoanei.

(3) Dacă instanța consideră că este necesar, având în vedere vârsta sau starea fizică ori mentală a persoanei, reprezentantului legal al persoanei deținute i se oferă ocazia de a-și exprima opinia cu privire la transfer.

(4) Fără a aduce atingere prevederilor art. 250 alin. (7) , o persoană transferată nu este urmărită penal sau deținută ori supusă niciunei alte restrângeri a libertății sale personale în statul emitent pentru fapte comise sau condamnări pronunțate anterior părăsirii teritoriului statului de executare.

(5) Imunitatea prevăzută la alin. (4) încetează dacă persoana transferată, care a avut posibilitatea de a pleca în termen de 15 zile consecutive de la data la care prezența sa nu mai era solicitată de autoritățile emitente:

a) a rămas totuși pe teritoriul respectiv; sau

b) a revenit după ce a plecat.

(6) Perioada de detenție pe teritoriul statului emitent se scade din perioada de detenție pe care persoana vizată este sau va fi obligată să o execute pe teritoriul statului de executare.

(7) Dispozițiile art. 250 alin. (11)-(14) se aplică în mod corespunzător.

(8) În cazul cererilor de tranzit formulate de către autoritățile unui alt stat membru al Uniunii Europene, cererea va fi soluționată de către Ministerul Justiției. Cererea va fi însoțită de o copie a ordinului european de anchetă și a acordului dintre statul emitent și statul de executare. Dispozițiile art. 333 alin. (7) și (8) se aplică în mod corespunzător.

(9) Motivele de refuz prevăzute la art. 335 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 344 — Transferul temporar către statul de executare al persoanelor supuse unor măsuri privative de libertate în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane deținute în statul emitent, în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezența sa pe teritoriul statului de executare. Dispozițiile art. 251 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

(2) Modalitățile de transfer temporar al persoanei și termenul până la care va trebui să fie trimisă pe teritoriul României vor fi stabilite prin acord între autoritățile române și autoritățile statului de executare.

(3) Dispozițiile art. 343 alin. (2) lit. a) și alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 345 — Audierea prin videoconferință

(1) În cazul în care o persoană se află pe teritoriul României și trebuie audiată ca martor sau expert de către autoritățile competente ale statului emitent, autoritatea competentă poate să emită un ordin european de anchetă pentru a audia martorul sau expertul prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală. Dispozițiile art. 235 alin. (4)-(6) , alin. (8) și (10) se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul audierii suspecților sau inculpaților.

(2) Pe lângă motivele de nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute la art. 335 , executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea, refuzată dacă:

a) suspectul sau inculpatul nu își dă consimțământul; sau

b) executarea unei asemenea măsuri de investigare într-un caz particular ar fi contrară principiilor fundamentale de drept ale statului român.

(3) Autoritatea emitentă și autoritatea de executare convin modalitățile practice. Dacă într-o anumită cauză autoritatea de executare nu dispune de mijloacele tehnice pentru o audiere prin realizarea unei videoconferințe, statul emitent poate pune la dispoziție astfel de mijloace, de comun acord.

(4) Fără a aduce atingere eventualelor măsuri convenite în ceea ce privește protecția persoanelor, autoritatea de executare întocmește, la sfârșitul audierii, un proces-verbal în care consemnează data și locul audierii, identitatea persoanei audiate, identitatea și calitatea tuturor celorlalte persoane din statul de executare care au participat la audiere, eventualele depuneri de jurământ și condițiile tehnice în care s-a desfășurat audierea. Documentul este trimis autorității emitente de către autoritatea de executare.

(5) În cazul în care persoana care este audiată pe teritoriul statului român, potrivit prevederilor prezentului articol, refuză să depună mărturie atunci când are obligația să o facă sau depune mărturii false, se aplică legea română în același mod în care s-ar fi aplicat dacă audierea ar fi avut loc în cadrul unei proceduri la nivel intern.

(6) Un ordin european de anchetă poate fi emis, în vederea audierii persoanelor indicate la alin. (1) , de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanța pe rolul căreia se află cauza.

Articolul 346 — Informații privind conturile bancare și alte conturi deținute în instituții de credit ori alte entități financiare

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a se stabili dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul procedurilor penale în cauză deține sau controlează unul sau mai multe conturi, de orice tip, în orice instituție de credit localizată pe teritoriul statului de executare și, în acest caz, pentru a obține toate detaliile conturilor identificate. Dispozițiile art. 153 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

(2) Un ordin european de anchetă poate fi emis, de asemenea, pentru a stabili dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul procedurilor penale în cauză deține unul sau mai multe conturi în orice altă entitate financiară, localizată pe teritoriul statului de executare.

(3) În cazul în care se solicită în ordinul european de anchetă, informațiile prevăzute la alin. (1) și (2) includ, de asemenea, conturi pentru care persoana care face obiectul procedurilor penale are împuternicire.

(4) Dispozițiile alin. (1)-(3) și dispozițiile art. 267 alin. (2) , (4) și (6) se aplică în mod corespunzător, când România este stat de executare. La cererea autorităților unui stat membru al Uniunii Europene, autoritățile române vor dispune luarea tuturor măsurilor necesare în vederea identificării conturilor bancare, indiferent de natura acestora, care sunt controlate sau deținute într-o unitate bancară din România de către o persoană fizică ori juridică care face obiectul unei anchete penale, și vor furniza acestora numerele conturilor bancare, precum și orice alte detalii. Informațiile vor include totodată și date privind conturile pentru care persoana care face obiectul procedurilor are procură, în măsura în care acestea au fost solicitate în mod expres.

(5) Instituțiile de credit ori alte entități financiare nu vor divulga clientului în cauză sau altor terțe persoane faptul că:

a) au fost transmise informații statului emitent potrivit prevederilor prezentului articol și ale art. 347 ;

b) este în curs de desfășurare o anchetă.

(6) În cazul prevăzut la alin. (2) , când România este stat de executare, în plus față de motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 335 , executarea ordinului european de anchetă poate fi refuzată și în cazul în care executarea măsurii de investigare nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară.

Articolul 347 — Informații privind operațiunile bancare și alte operațiuni financiare

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a se obține detaliile unor conturi bancare determinate și ale operațiunilor bancare ce au fost efectuate pe parcursul unei anumite perioade în unul sau mai multe conturi precizate în ordinul european de anchetă, inclusiv detaliile privind orice cont emitent sau beneficiar. Dispozițiile art. 146¹ din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

(2) În sensul prezentului articol, prin detaliile unor conturi se înțelege cel puțin numele și adresa titularului de cont, detalii privind eventualii împuterniciți asociați contului respectiv și orice alte detalii sau documente furnizate de titularul de cont în momentul deschiderii contului, care se află încă în posesia instituției de credit sau a entității financiare.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) și ale art. 268 alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător când România este stat de executare.

(4) Un ordin european de anchetă poate fi emis, de asemenea, cu privire la informațiile prevăzute la alin. (1) referitoare la operațiunile financiare realizate de orice alte entități financiare. În astfel de cazuri, când România este stat de executare, pe lângă motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 335 , executarea ordinului european de anchetă poate fi refuzată și în cazul în care executarea măsurii de investigare nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară.

Articolul 348 — Măsuri de anchetă care presupun colectarea de probe în timp real, în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis în scopul executării unei măsuri de anchetă care necesită strângerea de probe în timp real, în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp, cum ar fi:

a) monitorizarea operațiunilor bancare sau a altor operațiuni financiare efectuate în unul sau mai multe conturi specificate;

b) livrările supravegheate efectuate pe teritoriul statului de executare. Dispozițiile art. 237 se aplică în mod corespunzător.

(2) Executarea sa poate fi refuzată în următoarele situații:

a) în cazul în care devine incident unul dintre motivele de nerecunoaștere și de neexecutare prevăzute la art. 335 ;

b) dacă executarea măsurii de anchetă respective nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară, potrivit legii române.

(3) Autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră că informațiile solicitate sunt relevante în scopul procedurilor penale în cauză.

(4) Autorității judiciare române îi revine competența exclusivă de a acționa, de a conduce și controla operațiunile referitoare la executarea ordinului european de anchetă.

(5) Statul emitent și statul de executare convin modalitățile practice referitoare la măsura de investigare menționată la alin. (1) lit. b) , precum și orice alte măsuri necesare.

Articolul 349 — Desfășurarea unor anchete de către investigatori sub acoperire

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis cu scopul de a solicita statului de executare să acorde asistență statului emitent la desfășurarea unor anchete de către investigatori sub acoperire.

(2) Autoritatea emitentă indică în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră că desfășurarea unei anchete de către investigatori sub acoperire poate fi relevantă pentru scopul procedurilor penale. Autoritatea română competentă va decide, de la caz la caz, dacă măsura este admisibilă, potrivit legii române. Dispozițiile art. 238 se aplică în mod corespunzător.

(3) Autoritatea română competentă poate refuza recunoașterea și executarea unui ordin european de anchetă prin care se solicită desfășurarea unei anchete de către investigatori sub acoperire în următoarele cazuri:

a) este incident unul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare prevăzute la art. 335 ;

b) desfășurarea unei anchete de către investigatori sub acoperire nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară potrivit legii române;

c) nu s-a ajuns la un acord cu privire la aranjamentele necesare pentru desfășurarea unei anchete de către investigatori sub acoperire în temeiul alin. (4) .

(4) Desfășurarea anchetelor de către investigatori sub acoperire pe teritoriul României are loc în conformitate cu legea română. Autorităților judiciare române le revine competența exclusivă de a acționa, de a conduce și de a controla operațiuni referitoare la investigația sub acoperire. Durata investigației sub acoperire, condițiile detaliate și statutul juridic al agenților în cauză în timpul investigației sub acoperire sunt convenite între statul emitent și statul de executare, cu respectarea dreptului și a procedurilor interne ale acestora.

Articolul 350 — Interceptarea telecomunicațiilor cu asistență tehnică din partea unui alt stat membru

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis în vederea interceptării telecomunicațiilor în statul membru din partea căruia este necesar să se primească asistență tehnică. Dispozițiile art. 241 se aplică în mod corespunzător.

(2) În situația în care România este stat de executare, asistența solicitată va fi acordată cu respectarea legii române.

(3) În cazul în care mai multe state membre sunt în măsură să asigure integral asistența tehnică necesară pentru aceeași interceptare a telecomunicațiilor, ordinul european de anchetă este trimis numai unuia dintre acestea. Prioritatea se acordă întotdeauna statului membru în care se află sau se va afla subiectul interceptării.

(4) Ordinul european de anchetă trebuie să menționeze motivul pentru care se consideră că măsura de anchetă este relevantă pentru clarificarea scopului procedurilor penale în cauză.

(5) În plus față de motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 335 , executarea ordinului european de anchetă poate fi refuzată de către autoritățile române dacă măsura de anchetă nu ar fi fost autorizată într-o cauză similară, potrivit legii române.

(6) Ordinul european de anchetă menționat la alin. (1) poate fi executat prin transmiterea imediată a telecomunicațiilor către statul emitent sau interceptarea, înregistrarea și transmiterea ulterioară a rezultatului interceptării telecomunicațiilor către statul emitent. Autoritatea română de executare își poate condiționa acordul de acceptarea de către statul emitent al ordinului european de anchetă a oricărei condiții impuse de legea română într-o cauză internă similară.

(7) Autoritatea emitentă și autoritatea de executare vor stabili de comun acord dacă ordinul european de anchetă se va executa prin una dintre modalitățile prevăzute la alin. (6) .

(8) La emiterea ordinului european de anchetă menționat la alin. (1) sau în timpul interceptării, autoritatea emitentă poate cere de asemenea, în cazul în care are un motiv întemeiat, o transcriere, o decodare sau o decriptare a înregistrării, sub rezerva acordului autorității de executare.

(9) Costurile aferente aplicării prezentului articol sunt suportate potrivit prevederilor art. 16 , cu excepția costurilor aferente transcrierii, decodării și decriptării comunicațiilor interceptate, care sunt suportate de către statul emitent.

Articolul 351 — Notificarea statelor membre în care se află subiectul interceptării și cărora nu li se solicită asistență tehnică

(1) În cazul în care, în vederea executării unei măsuri de anchetă, interceptarea telecomunicațiilor este autorizată de autoritatea competentă română și adresa de contact a subiectului interceptării, specificat în ordinul de interceptare, este utilizată pe teritoriul unui alt stat membru, „statul membru notificat“, din partea căruia nu este necesară asistență tehnică pentru realizarea interceptării, autoritățile române informează autoritatea competentă a statului membru notificat cu privire la interceptare:

a) înainte de interceptare, în cazurile în care autoritatea română care realizează interceptarea cunoaște, în momentul în care solicită interceptarea, faptul că subiectul interceptării se află sau se va afla pe teritoriul statului membru notificat;

b) în timpul interceptării sau după finalizarea interceptării, de îndată ce ia cunoștință de faptul că subiectul interceptării se află sau s-a aflat, pe durata interceptării, pe teritoriul statului membru notificat.

(2) Notificarea menționată la alin. (1) se transmite utilizând formularul prevăzut în anexa nr. 13 .

(3) Când România este statul membru notificat și dacă interceptarea nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară, potrivit legii române, autoritatea română competentă notifică autorității competente a statului membru care realizează interceptarea, fără întârziere și în cel mult 96 de ore de la primirea notificării prevăzute la alin. (1) , următoarele:

a) faptul că interceptarea respectivă nu poate fi realizată sau că i se va pune capăt; și

b) dacă este cazul, faptul că materialele deja interceptate în perioada în care subiectul interceptării se află pe teritoriul statului român nu pot fi utilizate sau pot fi utilizate doar în condițiile pe care le specifică. Autoritatea competentă română informează autoritatea competentă a statului membru care realizează interceptarea cu privire la motivele care justifică condițiile respective.

(4) În sensul alin. (3) , autoritatea competentă română este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

(5) Dispozițiile art. 333 alin. (7) se aplică în mod corespunzător notificării prevăzute la alin. (1) .

(6) Comunicărilor prevăzute de prezentul articol li se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 333 alin. (7) și (8) .

Articolul 352 — Măsuri provizorii

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis în scopul luării oricărei măsuri de anchetă pentru a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea, transformarea sau mutarea elementelor care pot fi utilizate ca mijloace de probă. Când România este stat de executare, dispozițiile art. 244 se aplică în mod corespunzător. Autoritatea română de executare procedează la recunoașterea ordinului european de anchetă și dispune cu privire la transferul mijloacelor de probă conform dispozițiilor prezentei secțiuni.

(2) Când România este stat de executare, autoritatea competentă decide cu privire la măsura provizorie și comunică decizia sa statului emitent, de îndată, dacă este posibil în termen de 24 de ore de la primirea ordinului european de anchetă. Dispozițiile art. 279 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

(3) În cazul în care este solicitată luarea unei măsuri provizorii conform alin. (1) , autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă dacă mijloacele de probă urmează să fie transferate statului emitent sau rămân în statul de executare.

(4) În cazul în care, potrivit prevederilor alin. (3) , ordinul european de anchetă este însoțit de instrucțiunea ca mijloacele de probă să rămână în statul de executare, autoritatea emitentă precizează data la care urmează a fi ridicată măsura provizorie menționată la alin. (1) sau data estimată pentru transmiterea cererii de transferare a probelor către statul emitent.

(5) După consultarea autorității emitente, autoritatea română de executare poate, în conformitate cu legea română, să impună condiții corespunzătoare, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru a limita durata aplicării măsurii provizorii prevăzute la alin. (1) . Dacă, în conformitate cu aceste condiții, autoritatea de executare intenționează să ridice măsura provizorie, aceasta informează autoritatea emitentă, care are posibilitatea de a transmite observații.

(6) În situația în care România este stat emitent, autoritatea judiciară competentă informează, de îndată, autoritatea competentă din statul de executare că măsura provizorie prevăzută la alin. (1) a fost ridicată.

(7) Când România este stat de executare, la primirea notificării referitoare la ridicarea măsurii provizorii în statul emitent, autoritatea română competentă va lua măsuri în consecință.