LexistoriaDreptul la drept.

Procedura de transmitere a hotărârii

Azi

Legea 302/2004 · 4 articole

Articolul 293 — Transmiterea hotărârii

(1) Hotărârea, împreună cu certificatul întocmit conform alin. (2) , pot fi transmise de autoritățile române prevăzute la art. 291 direct autorității de executare competente din statul membru în care persoana fizică sau juridică are bunuri ori o sursă de venit sau în care își are reședința legală obișnuită sau, în cazul persoanelor juridice, își are sediul social.

(2) Certificatul trebuie întocmit potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr. 3 . Certificatul trebuie semnat, iar conținutul acestuia să fie certificat ca fiind conform de către autoritatea română emitentă.

(3) Hotărârea sau o copie certificată a acesteia împreună cu certificatul se transmit direct autorității competente din statul de executare prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, în condiții care să permită statului de executare stabilirea autenticității. Originalul hotărârii sau o copie certificată de pe aceasta împreună cu certificatul în original se transmit statului de executare, la cererea acestuia. Toate comunicările oficiale se efectuează direct între respectivele autorități competente.

(4) O hotărâre nu poate fi transmisă simultan mai multor state de executare.

(5) Dacă autoritatea competentă din statul de executare nu este cunoscută autorității judiciare române emitente, aceasta din urmă va face toate investigațiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei Judiciare Europene, pentru a obține informațiile necesare de la statul de executare.

Articolul 294 — Încetarea executării

Autoritatea judiciară emitentă română aduce imediat la cunoștința autorității competente din statul de executare orice hotărâre sau măsură în urma căreia hotărârea încetează să mai fie executorie sau este retrasă din statul de executare din orice alt motiv.

Articolul 295 — Consecințele transmiterii unei hotărâri

(1) Sub rezerva dispozițiilor alin. (2) , statul român nu poate proceda la executarea unei hotărâri transmise de autoritățile judiciare române emitente.

(2) Dreptul de executare a hotărârii este redobândit de statul român:

a) dacă este informat de statul de executare referitor la neexecutarea totală sau parțială ori la nerecunoașterea sau neexecutarea deciziei în cazurile prevăzute la art. 299 , cu excepția celui prevăzut la art. 299 alin. (2) lit. a) , și în cazul prevăzut la art. 303 alin. (1) din prezenta lege, precum și în cazul prevăzut la art. 20 alin. (3) din decizia-cadru; sau

b) în situația în care hotărârea este retrasă din statul de executare potrivit art. 294 .

(3) Dacă, după transmiterea unei hotărâri, o autoritate română primește orice sumă de bani pe care persoana condamnată a achitat-o de bunăvoie în virtutea hotărârii, autoritatea respectivă va informa neîntârziat autoritatea competentă din statul de executare. Dispozițiile art. 301 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 296 — Limbile folosite

(1) Certificatul transmis autorităților române trebuie tradus în limba română.

(2) Executarea hotărârii poate fi suspendată pe perioada necesară obținerii traducerii acesteia, pe cheltuiala statului de executare.

(3) Autoritățile judiciare române emitente vor traduce certificatul în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de executare ori în altă limbă acceptată de acesta, potrivit declarațiilor notificate Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene.