Adunările generale ale judecătorilor, prevăzute la art. 50 alin. (1) , au următoarele atribuții:

a) dezbat activitatea anuala desfășurată de instanțe;

b) aleg, în condițiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

c) dezbat probleme de drept;

d) analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiției sau a Consiliului Superior al Magistraturii;

e) formulează puncte de vedere la solicitarea Plenului sau, după caz, a secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii;

f) aleg și revoca membrii colegiilor de conducere;

g) inițiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile prevăzute de Legea nr. 317/2004 *) privind Consiliul Superior al Magistraturii;

h) îndeplinesc alte atribuții prevăzute de lege sau regulamente.