LexistoriaDreptul la drept.

Abrogată.

Azi

Legea 304/2004 · 9 articole

Abrogat la 16 decembrie 2022 · înlocuit de Legea 304/2022. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 35

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Curțile de apel sunt instanțe cu personalitate juridică, în circumscripția cărora funcționează mai multe tribunale și tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) În cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale.

Articolul 36

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, și au, de regula, sediul în municipiul reședința de județ.

(2) În circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ sau, după caz, din municipiul București.

(3) În cadrul tribunalelor funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale.

Articolul 37

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate.

(2) Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor și al municipiului București și au, de regula, sediul în municipiul reședința de județ.

(3) Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care funcționează.

(4) Cauzele aflate în curs de judecată la data începerii funcționării tribunalelor specializate, potrivit art. 142 alin. (1), se vor trimite acestora, pe cale administrativă, din oficiu, spre soluționare. Tribunalul specializat este competent și în caz de trimitere spre rejudecare.

Articolul 38

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Judecătoriile sunt instanțe fără personalitate juridică, organizate în județe și în sectoarele municipiului București, potrivit anexei nr. 1 .

(2) Localitățile care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ se stabilesc, cu avizul conform al ministrului justiției, prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 39

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În raport cu natura și numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înființa secții sau complete specializate.

(2) În cadrul judecătoriilor se vor organiza secții sau complete specializate pentru minori și familie.

Articolul 40

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Completele și secțiile specializate pentru minori și familie, precum și tribunalele specializate pentru minori și familie judecă atât infracțiunile săvârșite de minori, cât și infracțiunile săvârșite asupra minorilor.

(2) Când în aceeași cauză sunt mai mulți inculpați, unii minori și alții majori, și nu este posibilă disjungerea, competența aparține tribunalului specializat pentru minori și familie.

(3) Dispozițiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

Articolul 41

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Secțiile curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se înființează, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanțe, prin hotărâre a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Completurile specializate ale secțiilor curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se înființează de președintele instanței, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanțe.

(2) Componenta secțiilor și completelor specializate se stabilește de colegiul de conducere al instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului.

(3) În mod excepțional, în situația în care în cadrul unei secții nu se poate constitui un complet de judecată, colegiul de conducere al instanței poate dispune participarea unor judecători de la alte secții.

Articolul 42

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În raport cu volumul de activitate, cu natura și complexitatea cauzelor deduse judecății, pentru curțile de apel, tribunale și judecătorii se pot înființa sedii secundare cu activitate permanentă în alte localități din județ sau în municipiul București.

Articolul 42¹

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În cauzele maritime și fluviale, circumscripțiile tribunalelor Constanța și Galați sunt următoarele:

a) Tribunalul Constanța: județele Constanța și Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la mila marină 64 inclusiv;

b) Tribunalul Galați: celelalte județe, Dunărea de la mila marină 64 în amonte până la km 1.075.