LexistoriaDreptul la drept.

Abrogată.

Azi

Legea 304/2004 · 4 articole

Abrogat la 16 decembrie 2022 · înlocuit de Legea 304/2022. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 52

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

(2) Completul de judecată este prezidat, prin rotație, de unul dintre membrii acestuia.

Articolul 53

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

(2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege.

(3) Sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se auditează extern, la fiecare 2 ani, sub conducerea Ministerului Justiției și cu implicarea societății civile și a organizațiilor profesionale ale magistraților. Concluziile auditului sunt publice.

Articolul 54

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale. În condițiile prevăzute la art. 23 alin. (1¹) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată , cu modificările și completările ulterioare, judecătorii stagiari pot asista, în condițiile legii, la ședințele de judecată ale completurilor formate din judecători definitivi.

(1¹) Contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală de către judecătorii și tribunale în cursul judecății în primă instanță, de către judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la aceste instanțe se soluționează în complet format din 2 judecători.

(1²) Abrogat.

(2) Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

(2¹) Recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

(3) Abrogat.

(4) Abrogat.

Articolul 55

Abrogat la 16 decembrie 2022 · de Alineatul (5

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari. Dispozițiile art. 11 și ale art. 52 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

(2) Asistenții judiciari participa la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motiveaza.

(3) Abrogat.