(1) În cazul în care un medic își întrerupe activitatea profesională sau se afla într-o situație de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor din România va reatesta competența profesională a acestuia, în vederea reluării activității medicale.
(2) Procedura privind modalitățile și condițiile de verificare și atestare a nivelului profesional se stabilește de către Consiliul național al Colegiului Medicilor din România.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică și medicilor cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliți în România.