Dispoziții privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României de către medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene

(1) Pentru accesul la una dintre activitățile medicale sau pentru exercițiul acesteia, medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene vor prezenta autorităților competente române certificatul de sănătate fizica și psihică eliberat de statul membru de origine sau de proveniență.

(2) În situația în care, pentru accesul și exercițiul activității prevăzute la alin. (1), statul membru de origine sau de proveniență nu impune o astfel de cerința și, în consecința, nu emite cetățenilor săi un astfel de document, autoritățile competente române accepta din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sănătate.

(1) Cererile medicilor cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul în România la una dintre activitățile medicale se soluționează de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, în termen de 3 luni de la data depunerii dosarului complet de către cel interesat.

(2) Dosarul prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele documente:

a) documentul de identitate;

b) diploma de medic obținută în România, diploma de medic obținută sau, după caz, recunoscută într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparținând Spațiului Economic European sau în Confederatia Elvetiana, respectiv atestatul de echivalare emis de Ministerul Educației și Cercetării în cazul diplomelor de medic obținute într-un stat terț și care nu au fost recunoscute de unul dintre statele membre enumerate;

c) în situația medicilor specialiști, și diploma, certificatul sau titlul care atesta specializarea în una dintre specialitatile clinice sau paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistența medicală sau de normele Uniunii Europene, după caz;

d) certificatul de sănătate sau atestatul echivalent al acestuia, emis de statul membru de origine sau de proveniență;

e) certificatul de cazier judiciar, emis de statul membru de origine sau de proveniență, în cazul în care intrarea în profesie se face în România, iar în lipsa acestuia, documentul echivalent emis de statul respectiv.

(3) Deciziile autorităților competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.

(4) În situația prevăzută la art. 22, cererea de reexaminare suspenda termenul legal de soluționare. Autoritățile competente române vor continua procedura prevăzută la alin. (1) după primirea răspunsului din partea statului membru consultat sau după expirarea termenului de 3 luni prevăzut de normele Uniunii Europene pentru formularea răspunsului de către statele membre consultate în aceste situații.

(1) Atunci când autoritățile competente române au cunoștința de fapte grave și precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activității profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în România, comise de medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii în România și în afară teritoriului sau, acestea informează statul membru de origine sau de proveniență al celor în cauza.

(2) Autoritățile competente române comunică statului membru gazda informațiile solicitate cu privire la sancțiunile disciplinare de natura profesională sau administrativă, precum și cu privire la sancțiunile penale interesand exercițiul profesiei de medic, aplicate medicilor pe durata exercitării profesiei în România.

(3) Autoritățile competente române analizează informațiile transmise de statul membru gazda cu privire la faptele grave și precise comise de medicii cetățeni români sau care provin din România, anterior stabilirii în statul membru gazda și în afară teritoriului, sau fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activității profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în acel stat.

(4) Autoritățile competente române decid asupra naturii și amplorii investigatiilor pe care le întreprind în situațiile pentru care au fost sesizate și comunică statului membru gazda, în termen de 3 luni de la primirea solicitării acestuia, consecințele care rezultă cu privire la atestatele și documentele pe care le-au emis în cazurile respective.

(5) Autoritățile competente române asigura confidențialitatea informațiilor transmise.

(1) Medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliți în unul dintre aceste state, sunt exceptați de la obligația înscrierii în Colegiul Medicilor din România, precum și de la plata cotizatiei de membru, atunci când solicita accesul la una dintre activitățile de medic, în vederea prestării temporare de servicii medicale în România.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt înregistrate automat la Colegiul Medicilor din România pe durata prestării temporare de servicii medicale, în vederea aplicării prevederilor art. 28, pe baza informării Ministerului Sănătății.

(3) Exercitarea activităților de medic în aceste situații se face cu drepturile și respectarea celorlalte obligații prevăzute de lege pentru medicii cetățeni români.

(4) Atunci când, pe durata prestării temporare de servicii în România, persoanele enumerate la alin. (1) încalcă dispozițiile profesionale cu caracter disciplinar sau administrativ prevăzute de lege, autoritățile competente române informează statul membru în care cei în cauza sunt stabiliți.

(1) Prestarea temporară de servicii medicale pe teritoriul României de către cetățenii unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliți în unul dintre aceste state se face pe baza următoarelor documente:

a) declarația prealabilă adresată autorităților competente române de către solicitant, declarație în care se precizează durata de prestare a activității medicale, natura și locul de desfășurare a acestor activități. În cazuri urgente, declarația poate fi facuta în termen de maximum 7 zile de la încetarea prestării acestor activități;

b) dovezi prin care autoritățile competente ale statului membru în care este stabilit atesta ca solicitantul exercita legal activitățile respective pe teritoriul acelui stat;

c) dovezi prin care autoritățile competente ale statului membru de origine sau de proveniență atesta ca solicitantul este posesor al diplomelor, certificatelor sau altor titluri de medic prevăzute de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităților în cauza.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) sunt valabile timp de 12 luni de la data emiterii lor.

(1) În caz de prestare temporară a serviciilor care antreneaza deplasarea prestatorului în România, medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliți în unul dintre aceste state, sunt exceptați de la procedura de acreditare prevăzută de legislația asigurărilor sociale de sănătate.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația de a informa în prealabil Casa Naționala de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgenta, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.

(1) Medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care exercită profesia de medic în România au dreptul de a atașa la titlul profesional prevăzut la art. 11 titlul legal de formare obținut în statul membru de origine sau de proveniență, în limba statului emitent și, eventual, abrevierea acestui titlu. Titlul de formare va fi însoțit de numele și locul instituției sau al organismului emitent.

(2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire complementara neinsusita de beneficiar, acesta va utiliza în exercițiul profesiei forma corespunzătoare a titlului, indicată de autoritățile competente române.

(1) Medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliți și care exercită profesia de medic în România, au obligația de a se informa la autoritățile competente cu privire la legislația din domeniul sănătății, domeniul securității sociale, precum și cu privire la Codul de deontologie medicală.

(2) În vederea furnizarii informațiilor prevăzute la alin. (1), autoritățile române competente vor organiza, la nivelul structurilor teritoriale și centrale, birouri de informare legislativă.