LexistoriaDreptul la drept.

Exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moasa

Azi

Legea 307/2004 · 18 articole

Articolul 1

Profesia de asistent medical și profesia de moasa se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical și, respectiv, posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de moasa. Acestea pot fi:

a) cetățeni ai statului român;

b) cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

c) sotul și descendentii de gradul I aflati în întreținerea unui cetatean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), care desfășoară legal activități salarizate sau nesalarizate pe teritoriul României, indiferent de cetatenia lor;

d) beneficiarii statutului de rezident pe termen lung, acordat conform normelor Uniunii Europene de către unul din statele prevăzute la lit. b).

Articolul 2

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au urmatorul înțeles:

a) expresia cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene desemneaza, prin asimilare, și persoanele aflate în situațiile prevăzute la art. 1 lit. c) și d);

b) în mod exclusiv, prin expresia stat membru de origine sau de proveniență și, după caz, stat membru gazda se înțelege un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparținând Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiana;

c) expresia asistent medical desemneaza asistentul medical generalist și asistenții medicali formati în celelalte specialitati prevăzute de normele privind definirea titlurilor profesionale și a domeniilor de activitate a acestora. Termenul de moasa desemneaza persoana care detine un titlu oficial de calificare în profesia de moasa, prevăzut în anexa nr. 2, și acorda ingrijirile de sănătate ale caror continut și caracteristici sunt prevăzute la art. 6;

d) prin titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical se înțeleg diplomele prevăzute în anexa nr. 1, iar prin titlu oficial de calificare în profesia de moasa se înțeleg diplomele prevăzute în anexa nr. 2.

Articolul 3

(1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de asistent medical și titlurile oficiale de calificare în profesia de moasa obtinute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparținând Spatiului Economic European sau în afara Confederatiei Elvetiene se echivaleaza potrivit legii.

(2) Excepție de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în profesia de asistent medical generalist și titlurile oficiale de calificare în profesia de moasa, care au fost recunoscute de unul din aceste state.

Articolul 4

(1) Activitățile specifice profesiei de asistent medical se exercită în România cu titlurile profesionale, prevăzute în anexa nr. 1 lit. C, corespunzător calificarii profesionale insusite.

(2) Activitățile de ingrijiri de sănătate care au ca scop asigurarea sănătății materne și a nou-nascutului se exercită în România cu titlul profesional de moasa, prevăzut în anexa nr. 2 lit. B.

(3) Prevederile alin. (1)-(2) se aplică și cetatenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care dețin un titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical, respectiv în profesia de moasa, și care exercită profesia în România.

Articolul 5

Conținutul și caracteristicile activităților de asistent medical generalist sunt:

a) determinarea nevoilor de ingrijiri generale de sănătate și furnizarea ingrijirilor generale de sănătate, de natura preventiva, curativa și de recuperare, conform normelor elaborate de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali și Moaselor din România;

b) administrarea tratamentului, conform prescriptiilor medicului;

c) protejarea și ameliorarea sănătății, elaborarea de programe și desfășurarea de activități de educatie pentru sănătate și facilitarea acțiunilor pentru protejarea sănătății în grupuri considerate cu risc;

d) participarea asistentilor medicali generalisti abilitati ca formatori, la pregătirea teoretica și practica a asistentilor medicali generalisti în cadrul programelor de formare continua;

e) desfășurarea optionala a activităților de cercetare, în domeniul ingrijirilor generale de sănătate, de către asistenții medicali generalisti licentiati;

f) pregătirea personalului sanitar auxiliar;

g) participarea la protejarea mediului ambiant;

h) intocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifică desfășurată.

Articolul 6

Conținutul și caracteristicile activităților de moasa sunt:

a) constatarea existentei sarcinii și efectuarea examenelor necesare, în vederea monitorizarii evolutiei sarcinii normale;

b) prescrierea sau recomandarea examinarilor necesare, în vederea diagnosticarii timpurii a sarcinii cu risc;

c) asigurarea pregatirii complete a mamei pentru nastere, desfășurarea activităților de educatie pentru sănătate, inițierea și desfășurarea programelor de pregatire a viitorilor parinti;

d) acordarea sfaturilor de igiena și nutriție;

e) administrarea tratamentului, conform prescriptiilor medicului;

f) ingrijirea și asistarea parturientei în timpul desfășurării travaliului și urmarirea stării intrauterine a fatului, prin mijloace clinice și tehnice adecvate;

g) asistarea nasterii normale, la domiciliu sau în unități sanitare, dacă este vorba de prezentatie craniana, efectuand, la nevoie, epiziotomia, iar în caz de urgenta, asistarea nasterii în prezentatie pelviana;

h) identificarea, la mama și la copil, a semnelor care anunta anomalii și care necesita interventia medicului, pe care îl asista în aceste situații;

i) adoptarea masurilor de urgenta care se impun, în absenta medicului, pentru extractia manuala a placentei, urmata, eventual, de control uterin manual;

j) examinarea nou-nascutului, pe care îl preia în ingrijire, inițierea masurilor care se impun în caz de nevoie și practica, dacă este necesar, reanimarea imediata;

k) preluarea în ingrijire a parturientei, monitorizarea acesteia în perioada postnatala și acordarea tuturor recomandarilor necesare mamei cu privire la ingrijirea nou-nascutului, pentru asigurarea dezvoltării acestuia în cele mai bune condiții;

l) intocmirea rapoartelor scrise referitoare la activitatea desfășurată;

m) asigurarea informării și consilierii în materie de planificare familiala;

n) participarea la pregătirea teoretica și practica a moaselor, precum și la pregătirea personalului sanitar auxiliar;

o) desfășurarea optionala a activităților de cercetare, de către moasele licentiate.

Articolul 7

(1) Activitățile prevăzute la art. 5 și 6 se exercită cu asumarea responsabilitatii asistentului medical generalist și a moasei privind planificarea, organizarea, evaluarea și furnizarea serviciilor, în calitate de salariat și/sau de liber profesionist.

(2) Activitățile desfășurate de asistenții medicali formati în celelalte specialitati se exercită cu responsabilitate, în ceea ce priveste totalitatea actelor și tehnicilor care fac obiectul specialitatii, furnizate în calitate de salariat și/sau de liber profesionist.

Articolul 8

Controlul și supravegherea profesiei de asistent medical și a profesiei de moasa se realizează de Ministerul Sănătății și de Ordinul Asistentilor Medicali și Moaselor din România, denumite în continuare autorități competente române.

Articolul 9

Profesia de asistent medical și, respectiv, profesia de moasa se pot exercita de către persoanele prevăzute la art. 1, care indeplinesc urmatoarele condiții:

a) sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent medical, prevăzut în anexa nr. 1, pentru profesia de asistent medical, respectiv sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de moasa, prevăzut în anexa nr. 2, pentru profesia de moasa;

b) sunt apte, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei;

c) sunt autorizate de către Ministerul Sănătății;

d) nu au fost condamnate definitiv pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau vietii în împrejurări legate de exercitarea profesiei sau persoanele pentru care a intervenit reabilitarea.

Articolul 10

(1) Autorizarea exercitarii profesiei de asistent medical și autorizarea exercitarii profesiei de moasa pe teritoriul României se fac conform reglementarilor privind înscrierea în Registrul unic național al asistentilor medicali și moaselor, elaborate de Ministerul Sănătății, în colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali și Moaselor din România.

(2) Autorizatia de libera practica se acordă de către Ministerul Sănătății, pe baza urmatoarelor acte:

a) titlurile oficiale de calificare în profesia de asistent medical și, respectiv, titlurile oficiale de calificare în profesia de moasa, prevăzute de prezenta lege;

b) certificatul de cazier judiciar;

c) certificatul de sănătate fizica și psihica;

d) avizul Ordinului Asistentilor Medicali și Moaselor din România.

(3) Asistenții medicali generalisti, precum și moasele cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România, exercita profesia pe baza documentelor emise de autoritățile competente române, conform art. 30.

(4) În caz de prestare temporara de servicii pe teritoriul României, asistenții medicali generalisti și, respectiv, moasele cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul din aceste state, sunt exceptati de la obligativitatea obtinerii autorizatiei de libera practica a profesiei. Accesul la activitățile de asistent medical generalist și, respectiv, de moasa, pe durata prestarii serviciilor, se face conform prevederilor art. 34.

Articolul 11

(1) Asistenții medicali și moasele își desfășoară activitatea conform pregatirii profesionale, în sistem public și/sau în sectorul privat, precum și în colaborare cu furnizorii de servicii de ingrijiri de sănătate.

(2) Activitatea asistentilor medicali și a moaselor se desfășoară în cadrul echipei medicale sau independent pentru ingrijiri de sănătate. Asistentul medical și moasa recunosc rolul celorlalți membri ai echipei medicale și participa la menținerea relatiilor amiabile în cadrul acesteia.

(3) Asistenții medicali și moasele care intrunesc condițiile prevăzute la art. 1 și sunt stabiliti în România își pot desfășura activitatea și ca titulari sau asociați ai cabinetelor de practica independenta pentru ingrijiri de sănătate.

Articolul 12

(1) În exercitarea profesiei, asistentul medical și moasa nu sunt functionari publici.

(2) Asistentul medical licentiat și moasa licentiata pot fi cadre didactice universitare în institutii de invatamant superior care pregatesc asistenti medicali sau moase, precum și personal de cercetare în institutii de cercetare.

Articolul 13

(1) Angajarea și promovarea profesionala sau administrativa a asistentului medical și a moasei în sistemul sanitar public și privat se realizează în condițiile legii.

(2) Pentru riscurile ce decurg din activitatea profesionala, protectia asistentului medical și a moasei se face de către angajator, prin societățile de asigurări. În cazul exercitarii profesiei de libera practica independenta pentru ingrijiri de sănătate, asistentul medical și moasa sunt obligati sa incheie o asigurare de raspundere civila pentru greseli în activitatea profesionala.

Articolul 14

(1) În cazul în care un asistent medical sau o moasa își intrerupe activitatea profesionala pe o perioadă mai mare de 5 ani, Ordinul Asistentilor Medicali și Moaselor din România va reatesta competența profesionala a acestora, în vederea reluării activității.

(2) Procedura privind modalitatile și condițiile de verificare și atestare a nivelului profesional se stabilesc de către Ministerul Sănătății și Consiliul național al Ordinului Asistentilor Medicali și Moaselor din România.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică și asistentilor medicali și moaselor cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti pe teritoriul României.

Articolul 15

Ordinul Asistentilor Medicali și Moaselor din România, prin președintele filialei respective, este în drept sa sesizeze, după caz, organele judiciare sau autoritățile competente, pentru urmarirea și trimiterea în judecata a persoanelor care își atribuie sau care intrebuinteaza fără drept titlul ori calitatea de asistent medical sau de moasa ori care practica profesia în mod nelegal.

Articolul 16

În exercitarea profesiei, asistentul medical și moasa trebuie să respecte demnitatea fiintei umane.

Articolul 17

Asistentul medical și moasa sunt obligati sa pastreze secretul profesional, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Articolul 18

Asistentul medical și moasa au obligația de a lua măsuri de acordare a primului ajutor, indiferent de persoana, loc sau situație.