(1) Avizele și autorizațiile de securitate la incendiu se eliberează de inspectorate în condițiile prevăzute de normele metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu.

(1¹) Cererile de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă, a acordurilor, a punctelor de vedere, însoțite de documentațiile aferente, se depun exclusiv în format electronic, documentațiile fiind semnate cu semnătură electronică calificată de către solicitant și de către autorii documentației tehnice, potrivit legii.

(1²) Autorizația de securitate la incendiu este valabilă numai însoțită de documentația tehnică care a stat la baza emiterii acesteia, în format tipărit sau electronic. Autorizația de securitate la incendiu și documentația tehnică emise în format tipărit sunt valabile și în situația în care acestea sunt păstrate și prezentate personalului structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) în format electronic scanat, cu condiția ca acestea să fie semnate de beneficiar cu semnătură electronică calificată.

(1³) La construcțiile pentru care a fost emis aviz de securitate la incendiu, autorizația de securitate la incendiu se emite în urma verificării îndeplinirii măsurilor de apărare împotriva incendiilor prevăzute în documentația tehnică care a stat la baza emiterii avizului de securitate la incendiu.

(1⁴) Beneficiarul autorizației de securitate la incendiu are obligația de a afișa în interiorul construcțiilor sau amenajărilor, la loc vizibil, accesibil publicului, autorizația de securitate la incendiu, în copie.

(1⁵) La solicitarea personalului structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) , beneficiarul investiției are obligația de a face dovada punerii în funcțiune a construcțiilor, instalațiilor sau amenajărilor, pe baza actelor de autoritate emise de către autoritățile administrației publice locale sau centrale pe domenii de competență.

(1⁶) Documentele care certifică momentul punerii în funcțiune pentru categoriile de construcții, instalații sau amenajări la care se dispune oprirea funcționării, precum și condițiile de verificare a acestora de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(2) Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu se suspendă atunci când se constată, de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) , cel puțin una dintre următoarele situații:

a) nefuncționarea instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu;

b) nefuncționarea instalațiilor de stingere a incendiilor;

c) neasigurarea rezervei de apă pentru stingerea incendiului;

d) nefuncționarea instalațiilor și/sau sistemelor de evacuare a fumului și gazelor fierbinți;

e) nefuncționarea instalațiilor electrice pentru iluminatul de siguranță pentru evacuare;

f) nefuncționarea surselor de rezervă în alimentarea cu energie electrică a receptoarelor cu rol de securitate la incendiu;

g) neprezentarea documentației tehnice care a stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu.

(2¹) Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu nu se suspendă atunci când sunt îndeplinite obligațiile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. r¹)-r³) .

(2²) Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu se suspendă până la punerea în funcțiune a instalațiilor și/sau asigurarea surselor de rezervă în alimentarea cu energie electrică ori a rezervei de apă pentru stingerea incendiului, în situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a)-f) , dar nu mai mult de 30 de zile de la constatarea defecțiunilor de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) .

(2³) În situațiile în care remedierea defecțiunilor nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (2²) , acesta poate fi prelungit cu o perioadă stabilită de inspectorat pe baza documentelor puse la dispoziție de beneficiarul autorizației de securitate la incendiu, dar nu mai mult de 90 de zile.

(2⁴) În condițiile alin. (2) lit. g) valabilitatea autorizației de securitate la incendiu se suspendă până la punerea la dispoziția inspectoratului a documentației tehnice, dar nu mai mult de 90 de zile de la constatarea de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) a lipsei acesteia. Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu nu se suspendă în situația în care aceasta a fost eliberată în format electronic, iar documentația tehnică se află la inspectorat în termenul de păstrare prevăzut de Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă.

(2⁵) Ridicarea măsurii de suspendare a valabilității autorizației de securitate la incendiu constatată în condițiile art. 30³ alin. (2) lit. a)-f) se realizează de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) , în cel mult 5 zile lucrătoare de la solicitarea adresată inspectoratului, după remedierea defecțiunilor în termenele prevăzute la alin. (2²) sau (2³) , prin certificarea punerii în funcțiune a instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței fundamentale securitate la incendiu de către o persoană autorizată să desfășoare lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.

(2⁶) Ridicarea măsurii de suspendare a valabilității autorizației de securitate la incendiu constatată în condițiile art. 30³ alin. (2) lit. g) se realizează de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) , în cel mult 5 zile lucrătoare de la prezentarea către inspectorat a documentației tehnice în termenul prevăzut la alin. (2⁴) .

(2⁷) În cazurile menționate la alin. (2) autorizația de securitate la incendiu își pierde valabilitatea odată cu depășirea termenelor prevăzute la alin. (2²), (2³) sau (2⁴) .

(2⁸) Autorizația de securitate la incendiu își pierde valabilitatea și în situațiile în care se constată nerespectarea cerințelor care au stat la baza emiterii acesteia în ceea ce privește:

a) stabilitatea la incendiu a construcției;

b) limitarea propagării incendiilor la vecinătăți și în interiorul compartimentelor de incendiu;

c) protecția și evacuarea utilizatorilor;

d) siguranța forțelor care intervin pentru stingerea incendiilor;

e) asigurarea posibilităților de alimentare cu apă în caz de incendiu și, după caz, cu energie a consumatorilor aferenți instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței fundamentale securitate la incendiu;

f) majorarea cantităților de materiale combustibile utilizate în construcție până la un nivel de la care reglementările tehnice de proiectare impun adoptarea de măsuri active și/sau pasive suplimentare față de cele avizate/autorizate.

(2⁹) Pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu se constată și la construcțiile sau amenajările la care s-a dispus oprirea funcționării și care necesită conformare la reglementările tehnice în vigoare.

(2¹⁰) Detaliile tehnice pentru constatarea aspectelor prevăzute la alin. (2⁸) se stabilesc în Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne.

(2¹¹) În cazurile menționate la alin. (2⁷)-(2⁹) , investitorul/beneficiarul este obligat să solicite și să obțină o nouă autorizație de securitate la incendiu în baza unei proceduri simplificate prevăzute de Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă.

(3) În situația în care se constată pierderea valabilității avizului de securitate la incendiu ori lucrările de construcții au început fără acest document, inspectoratele pentru situații de urgență informează autoritatea care a emis autorizația de construire, respectiv structurile competente ale Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru a dispune măsurile prevăzute de lege.

(4) Pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu și încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu care impune oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor se comunică de către inspectorate prefectului, primarului și inspectoratului județean de poliție sau, după caz, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în cel mult 48 de ore de la constatare.

(4¹) Pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu și încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu care impune oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor se comunică și registrului comerțului, Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, în funcție de specificul activității operatorului economic sau instituției publice.

(4²) Încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu reprezintă periclitarea vieții ocupanților și a forțelor de intervenție prin neasigurarea posibilității de evacuare, a semnalizării și limitării propagării incendiului la nivelul întregii construcții, a stabilității la foc a construcției, a distanțelor de siguranță normate, precum și prin creșterea nivelului riscului de incendiu în raport cu măsurile de protecție la incendiu existente sau apariția unor avarii ori nerespectarea instrucțiunilor de utilizare și distribuție a gazelor petroliere lichefiate.

(4³) Încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu este determinată inclusiv de imposibilitatea stabilirii nivelului de stabilitate și a echipării cu instalații de protecție la incendiu a construcției, din cauza lipsei documentației tehnice.

(4⁴) Criteriile care determină încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(5) Litigiile generate de emiterea și pierderea valabilității avizului sau autorizației de securitate la incendiu se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.