(1) Sancțiunile contravenționale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz.
(2) Contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege, pe loc, numai pentru contravențiile sancționate cu amendă al cărei cuantum este de până la 2.500 lei, respectiv în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, pentru toate categoriile de contravenții.
(3) Contravențiile la normele de prevenire și stingere a incendiilor și sancțiunile contravenționale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 12 iunie 2007.