LexistoriaDreptul la drept.

Răspunderea juridică

Azi

Legea 307/2006 · 5 articole

Articolul 44

(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, contravențională, materială, civilă sau penală, după caz.

(2) Continuarea activității după retragerea acordului provizoriu în condițiile art. 30 alin. (11) , după aplicarea sancțiunii contravenționale complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, potrivit prevederilor art. 45 pct. VI , sau de suspendare a activității, potrivit prevederilor art. 45 pct. VIII , precum și îndeplinirea atribuțiilor de cadru tehnic în baza unui contract de către persoane fizice sau juridice neautorizate constituie infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și se pedepsește potrivit art. 348 din Codul penal.

(3) Prezentarea necorespunzătoare a adevărului în declarația autentificată pe propria răspundere, prevăzută la art. 30 alin. (10) , prin care se asumă îndeplinirea tuturor condițiilor de securitate la incendiu, este infracțiune de fals în declarații reglementată de art. 326 din Codul penal .

Articolul 45

Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează: I. cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei: a) nerespectarea de către primar, administrator sau conducătorul instituției a obligațiilor de informare a inspectoratului despre izbucnirea și stingerea, cu forțe și mijloace proprii, a unui incendiu și de transmitere a raportului de intervenție; b) neasigurarea și nepunerea în mod gratuit la dispoziția forțelor chemate în ajutor, de către administrator sau conducătorul instituției, a mijloacelor tehnice pentru apărare împotriva incendiilor și a echipamentelor de protecție specifice riscurilor care decurg din existența și funcționarea unității, precum și a antidotului și medicamentelor pentru acordarea primului ajutor; c) neconsemnarea de către persoanele fizice și juridice în actele de transmitere temporară a dreptului de folosință, precum și de antrepriză a răspunderilor ce le revin în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor; d) necooperarea persoanelor fizice sau juridice care dețin părți din același imobil în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor; II. cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei: a) neanunțarea, prin orice mijloc, a serviciilor de urgență, a primarului sau a poliției de către persoana care observă un incendiu și, după caz, neluarea măsurilor, după posibilitățile sale, pentru limitarea și stingerea incendiului; b) neangajarea a cel puțin unui cadru tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor de către entitățile prevăzute la art. 12 alin. (1) și (2) . c) nerespectarea de către primar, administrator sau conducătorul instituției a obligațiilor de încadrare a serviciului de urgență voluntar sau privat cu personal atestat în condițiile legii, de pregătire profesională și antrenare a acestuia pentru intervenție; d) nerespectarea de către primar a obligațiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile art. 14 lit. j) , k) și m)-o) ; e) nerespectarea de către salariați a obligațiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 22 lit. a) , b) , e) și f) ; f) neîndeplinirea de către cadrele tehnice a obligațiilor pe care le au în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. b) , e) , f) , ale art. 27 alin. (1) lit. a)-d) , g) , h) , j)-m) și ale art. 27 alin. (2) ; g) nerespectarea de către utilizator a obligațiilor stabilite la art. 21 lit. d) ; III. cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei: a) inacțiunea persoanelor fizice și juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantații, culturi agricole, miriști, pășuni și fânețe și care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea și stingerea acestora; b) neîndeplinirea de către Consiliul General al Municipiului București, consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, consiliile județene, consiliile locale și persoanele juridice prevăzute la art. 8 a obligației de organizare a colaborării prin convenții încheiate între părți; c) nerespectarea de către primar a obligațiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile art. 14 lit. b) , d)-f) și h) ; d) neîndeplinirea de către ministere și celelalte organe ale administrației publice centrale de specialitate a obligațiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 18 lit. c) și e) ; e) neîndeplinirea de către administrator sau conducătorul instituției a obligațiilor pe care le are în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. g) , l) , m) și r¹⁵) ; f) necunoașterea și nerespectarea de către utilizator a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, stabilite de administrator, proprietar, producător sau importator, după caz; g) neîndeplinirea de către salariați a obligațiilor pe care le au potrivit dispozițiilor art. 22 lit. c) , d) și g) ; h) neîndeplinirea de către proiectanți a obligațiilor ce le revin în conformitate cu prevederile art. 23 lit. d) și e) ; i) nerespectarea de către executanții lucrărilor de construcții și de montaj de echipamente și instalații a dispozițiilor art. 24 lit. b) și c) ; j) neîndeplinirea de către cadrele tehnice a obligațiilor pe care le au în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) și c) și ale art. 27 alin. (1) lit. e) , f) și i) ; j¹) neîndeplinirea de către persoanele fizice sau juridice autorizate să îndeplinească atribuții de cadru tehnic a obligațiilor prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. a)-d) , g) , h) , j)-m) și la art. 27¹ alin. (2) ; k) abrogată; l) neîndeplinirea de către administrator sau conducătorul instituției a obligației prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. r¹) , r⁴) , r⁶) , r⁷) , r¹¹)-r¹⁴) ; m) neîndeplinirea de către beneficiarul autorizației de securitate la incendiu a obligației prevăzute la art. 30³ alin. (1²) ; n) neîndeplinirea de către diriginții de șantier a obligațiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 24¹ lit. a) și b) ; IV. cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei: a) neîndeplinirea de către persoanele fizice și juridice a obligațiilor ce le revin în situații de forță majoră determinate de incendii, prevăzute la art. 8 ; b) neîndeplinirea de către primar a obligațiilor pe care le are potrivit dispozițiilor art. 14 lit. a) , c) , g) și p¹) ; c) neîndeplinirea de către ministere și celelalte organe ale administrației publice centrale de specialitate a obligațiilor ce le revin în conformitate cu prevederile art. 18 lit. b) și f) ; d) neîndeplinirea de către administrator sau conducătorul instituției a obligațiilor pe care le are în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) , d)-f) , i) , j) , p) , r) , r⁵) , r⁸) și r⁹) ; e) nerespectarea de către persoanele fizice și juridice utilizatoare a prevederilor art. 21 lit. b) și c) ; f) neîndeplinirea de către proiectanți a obligațiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 23 lit. a)-c) , f) și g) ; g) neîndeplinirea de către executanți a obligațiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 24 lit. a) , d)-f) ; h) nesolicitarea și neincluderea în comisia de recepție, la terminarea lucrărilor de construcții, a unei persoane desemnate de inspecțiile de prevenire din cadrul inspectoratelor pentru construcțiile menționate la art. 31 alin. (1) ; i) abrogată. j) neelaborarea de către ministere și celelalte organe ale administrației publice centrale de specialitate a strategiilor sectoriale privind apărarea împotriva incendiilor în domeniul lor de competență și neasigurarea aplicării acestora; k) efectuarea de lucrări de proiectare, montare, verificare, întreținere, reparare a sistemelor și instalațiilor de protecție împotriva incendiilor, de verificare, întreținere, reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor și de lucrări de ignifugare și termoprotecție de către persoane fizice și juridice neautorizate; l) emiterea de rapoarte de încercări la foc de către laboratoare neautorizate conform legii; m) utilizarea și comercializarea de mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, necertificate conform legii; n) reîncărcarea și repararea de către persoanele fizice sau juridice autorizate a stingătoarelor de incendiu utilizând agenți de stingere și elemente componente diferite față de cele utilizate pentru modelul certificat. o) neîndeplinirea de către persoanele fizice sau juridice autorizate să îndeplinească atribuții de cadru tehnic a obligațiilor prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. e) , f) și i) ; p) nefuncționarea instalațiilor prevăzute la art. 30³ alin. (2) care impune suspendarea valabilității autorizației de securitate la incendiu; q) neprezentarea de către investitor/beneficiar, în termen de 90 de zile de la solicitarea organelor de control, a documentației tehnice care a stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu; r) neasigurarea practicabilității permanente a căilor de evacuare pe timpul desfășurării activității în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. r¹⁰) în alte condiții decât cele agravante prevăzute la art. 45 punctul XII ; s) neîndeplinirea de către diriginții de șantier a obligațiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 24¹ lit. c) . V. cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei: a) începerea lucrărilor de execuție la construcții și amenajări noi, de modificare a celor existente și/sau schimbarea destinației acestora, fără obținerea avizului de securitate la incendiu; b) punerea în funcțiune de către beneficiarul investiției a construcțiilor și amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare și/sau s-a schimbat destinația, precum și continuarea funcționării, fără obținerea autorizației de securitate la incendiu; c) nerespectarea cerințelor care au stat la baza emiterii avizului sau autorizației de securitate la incendiu ce impun pierderea valabilității acestora; d) nerespectarea de către serviciile de urgență private, constituite ca societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, a criteriilor de performanță care au stat la baza emiterii avizelor de înființare și pentru sectorul de competență; e) funcționarea serviciilor de urgență private după anularea avizului de înființare și/sau avizului pentru sectorul de competență; f) neîndeplinirea de către dezvoltatorii de proiecte imobiliare cu destinația de locuințe colective a obligației de a asigura dotarea spațiilor de locuit cu detectoare autonome de incendiu; g) depășirea termenelor prevăzute la art. 30³ alin. (2²) și (2³) pentru remedierea deficiențelor constatate la instalațiile cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu și pentru repunerea acestora în stare de funcționare. VI. cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei și oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, ca sancțiune contravențională complementară pentru: a) încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu potrivit criteriilor stabilite în hotărârea Guvernului prevăzută la art. 30³ alin. (4⁴) ; b) neîndeplinirea de către administrator sau conducătorul instituției a obligațiilor prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. r²) și r³) ; c) săvârșirea la a doua abatere, într-un interval de 12 luni, a faptei prevăzute la art. 45 punctul XII lit. a) , pentru construcțiile prevăzute de hotărârea Guvernului prevăzută la art. 30³ alin. (4⁴) , măsura de oprire a funcționării aplicându-se pentru o perioadă de 60 de zile de la data constatării contravenției; d) săvârșirea la a doua abatere, într-un interval de 24 luni, a faptei prevăzute la art. 45 punctul XII lit. b) , măsura de oprire a funcționării aplicându-se pentru o perioadă de 60 de zile de la data constatării contravenției; e) revenirea de către același proprietar sau utilizator la destinația sau profilul de activitate care a făcut obiectul opririi funcționării, atunci când sigiliul se ridică în baza art. 48 alin. (7) lit. c) , fără obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări care se încadrează în prevederile hotărârii Guvernului prevăzute la art. 30² alin. (1) . VII. cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei pentru punerea la dispoziție pe piață a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor necertificate și cu una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, având sensul prevăzut la art. 3 pct. 4-6 din Regulamentul (UE) 2019/515 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008: a) interzicerea punerii mărfurilor la dispoziție pe piață; b) interzicerea păstrării mărfurilor la dispoziție pe piață; c) retragerea mărfurilor de pe piață; d) rechemarea mărfurilor de pe piață. VIII. cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei și suspendarea activității operatorului economic pe o perioadă de până la un an, ca sancțiune contravențională complementară, pentru nerespectarea sancțiunilor contravenționale complementare prevăzute la punctul VII . IX. cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei și retragerea autorizației persoanelor fizice sau juridice autorizate să îndeplinească atribuții de cadru tehnic, ca sancțiune contravențională complementară, atunci când se constată nerespectarea criteriilor de performanță stabilite prin Metodologia prevăzută la art. 12² sau neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 27¹ alin. (1) ; X. cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei și anularea avizului de înființare al serviciului privat pentru situații de urgență, ca sancțiune contravențională complementară, pentru: a) nerespectarea dotării cu autospeciale de stingere cu apă și spumă, care a stat la baza emiterii avizului; b) funcționarea serviciului privat într-un sector de competență pentru care nu deține aviz. XI. cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei și anularea avizului pentru sector de competență al serviciului privat pentru situații de urgență, ca sancțiune contravențională complementară, pentru: a) neîncadrarea grupei/grupelor de intervenție și/sau a echipelor specializate pentru stingere incendii; b) nemenținerea în stare de funcționare a autospecialelor care au stat la baza emiterii avizului; c) nemenținerea permanent în sectorul de competență a autospecialelor care au stat la baza emiterii avizului. XII. cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru: a) neîndeplinirea de către administrator sau conducătorul instituției a obligației prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. r¹⁰) , în sensul blocării în poziție închisă a ușilor de evacuare utilizând mijloace de închidere prevăzute cu cheie, lacăt sau altele asemenea, cu excepția sistemelor prevăzute de reglementările tehnice; b) neîndeplinirea de către administrator sau conducătorul instituției a obligației prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. r¹⁶) .

Articolul 46

Abrogat la 30 iunie 2021 · de OUG nr. 80/2021

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Sancțiunile contravenționale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz.

(2) Contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege, pe loc, numai pentru contravențiile sancționate cu amendă al cărei cuantum este de până la 2.500 lei, respectiv în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, pentru toate categoriile de contravenții.

(3) Contravențiile la normele de prevenire și stingere a incendiilor și sancțiunile contravenționale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 12 iunie 2007.

Articolul 47

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 45 se fac de către personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) .

(2) Pe durata de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor potrivit art. 45 pct. VI , acestora li se aplică/ridică sigiliul de către personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) .

(3) Primarii constată și sancționează contravențiile prevăzute la art. 45 pct. I lit. b) , pct. III lit. a) și e) și pct. IV lit. a) .

(4) Prin derogare de la dispozițiile art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare aplicate în baza prezentei legi.

(5) În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 45 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5) , sancțiunilor prevăzute la art. 45 pct. V și VI nu le sunt aplicabile prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, cu modificările și completările ulterioare.

(7) În condițiile prezentei legi, pentru contravențiile prevăzute la art. 45 pct. III-XII nu se aplică sancțiunea avertisment.

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7) , în situația în care se constată funcționarea construcțiilor fără autorizație de securitate la incendiu, iar măsurile de apărare împotriva incendiilor sunt pe deplin realizate și funcționale, poate fi aplicată sancțiunea avertisment.

(9) În exercitarea rolului de autoritate în domeniul apărării împotriva incendiilor, personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) aplică sancțiuni pentru încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, identificabile pe baza înregistrărilor sistemelor de supraveghere video/audio la categoriile de operatori și instituții care au obligația legală de a instala astfel de sisteme.

(10) Structurile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pot păstra imaginile fotografice ori înregistrările video/audio obținute potrivit alin. (9) pentru o perioadă de 6 luni de la data obținerii acestora.

(11) Se interzice prelucrarea datelor cu caracter personal conținute de imaginile fotografice ori înregistrările video/audio, obținute potrivit alin. (9) , în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate.

(12) În situația în care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) constată stări de pericol care nu intră în sfera de gestionare a inspectoratelor, acesta informează operativ autoritățile competente care dispun măsurile prevăzute de legislația specifică domeniului de activitate.

(13) În situația în care avizul de înființare al serviciului privat a fost anulat potrivit prevederilor art. 45 pct. X , avizele pentru sectorul de competență ale serviciului privat, emise în baza avizului de înființare anulat, își pierd valabilitatea.

Articolul 48

(1) Aplicarea sigiliului la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru vizează aplicarea acestuia doar pe căile de acces destinate clienților și în situația în care operatorul economic are sediul/punctul de lucru și domiciliul în aceeași locație cu privire la care se efectuează aplicarea sigiliului.

(1¹) Aplicarea sigiliului la instalațiile de alimentare cu GPL la autovehicule vizează aplicarea acestuia, în condiții de siguranță, pe pistolul de alimentare cu GPL a autovehiculelor și pe afișajul pompei astfel încât să nu permită vizualizarea cantității de GPL.

(2) Concomitent cu aplicarea sigiliului la construcțiile, amenajările operatorului economic în punctul de lucru sau la instalațiile de alimentare cu GPL a autovehiculelor, personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) afișează la loc vizibil un anunț referitor la oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor, amenajărilor sau instalațiilor operatorului economic.

(3) Anunțul prevăzut la alin. (2) se afișează din interiorul construcțiilor sau amenajărilor operatorului economic în punctul de lucru pe geamurile tuturor ușilor de acces destinate intrării clienților sau pe geamul ferestrelor, după caz, în așa fel încât să fie vizibil din exterior.

(4) Anunțul prevăzut la alin. (2) se tipărește cu litere de tipar de minimum 10 cm și are următorul conținut:Oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți.

(5) În momentul aplicării/ridicării sigiliului la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) încheie un proces-verbal de aplicare/ridicare a sigiliului.

(6) Dacă aplicarea sigiliului la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru nu poate fi realizată la data constatării faptei, personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) încheie un proces-verbal în care se descriu fapta și împrejurările care nu au permis aplicarea sigiliului.

(7) Ridicarea sigiliului la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru poate avea loc în oricare dintre următoarele situații:

a) împlinirea termenului pentru care a fost dispusă oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor operatorului economic în punctul de lucru;

b) în baza unei hotărâri judecătorești executorii;

c) schimbarea proprietarului sau utilizatorului spațiului în care se află construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru, în condițiile în care se schimbă destinația construcției sau profilul de activitate;

d) lucrări de reparații urgente sau necesare realizării cerinței de securitate la incendiu în incinta construcțiilor sau amenajărilor operatorului economic în punctul de lucru;

e) obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări care necesită conformare la reglementările tehnice în vigoare sau la care autorizația de securitate la incendiu și-a pierdut valabilitatea ca urmare a nefuncționării instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu;

f) după constatarea, în cadrul unui control executat de personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) , a remedierii deficiențelor care au stat la baza opririi funcționării, la categoriile de construcții și amenajări care nu se încadrează în prevederile hotărârii Guvernului prevăzute la art. 30² alin. (1) ;

g) după punerea în funcțiune a instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu, atunci când sancțiunea a fost aplicată în baza prevederilor art. 45 pct. VI lit. b) și nu a intervenit pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu, în condițiile art. 30³ alin. (2⁵) ;

(8) În cazurile prevăzute la alin. (7) lit. b)-e) contravenientul are obligația de a solicita, în scris, instituției în care își desfășoară activitatea personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) care a aplicat sigiliul la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru ridicarea sigiliului, atașând totodată înscrisuri doveditoare.

(9) Ridicarea sigiliului se realizează în maximum 5 zile de la primirea solicitării.

(10) În cazul prevăzut la alin. (7) lit. d) termenul pentru care a fost dispusă perioada de ridicare a sigiliului nu poate depăși timpul necesar realizării lucrărilor în cauză. După realizarea scopului pentru care a fost solicitată ridicarea sigiliului, la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru se aplică sigiliul până la obținerea autorizației de securitate la incendiu.

(11) Operatorul economic poate face solicitarea prevăzută la alin. (7) lit. c) o singură dată pe toată perioada pentru care a fost dispusă măsura opririi funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor în punctul de lucru.

(12) Funcționarea instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu se certifică de persoane fizice sau juridice autorizate să execute lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.

(13) Revenirea de către același proprietar sau utilizator la destinația sau profilul de activitate care a făcut obiectul opririi funcționării, atunci când sigiliul se ridică în baza alin. (7) lit. c) , se face numai după obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări care se încadrează în prevederile hotărârii Guvernului prevăzute la art. 30² alin. (1) .